Heidi Klum şi Tom Kaulitz şi-au dezlănţuit pasiunea în Capri. Cei doi soţi nu s-au putut dezlipi unul de celălalt: vacanţă de vis, cu mare şi iubire

Actualizat:
19 heidi klum jpg jpeg

Celebrul model german Heidi Klum le are pe toate: şi familie, şi pasiune. Aflată în Capri, cu soţul Tom Kaulitz s-a simţit în elementul său. Mai ales că nu a dus dorul copiilor, aceştia însoţindu-i.

Atât Leni, fiica lui Heidi, cât şi Johan, fiul său au mers cu cuplul într-o croazieră minunată în Italia. Destinaţia preferată anul acesta pentru multe vedete, Italia a fost fabuloasă. Marea turcoaz şi plajele intime au constituit cadrul ideal şi romantic pentru mulţi îndrăgostiţi.

Deşi sunt căsătoriţi, Heidi şi Tom se poartă ca nişte adolescenţi, abia pot sta dezlipiţi unul de celălalt. Au încercat să se bucure la maxim de soarele din Corsica şi Capri. Cum supermodelul Heidi Klum în vârstă de 48 de ani nu are fir de celulită pe corp, orice costum de baie îi vine ca turnat. Este într-o formă fizică mai bună decât tinerelul său soţ, în vârstă de 31 de ani. Ea a fost atentă mereu la el, l-a dat cu cremă, l-a alintat, l-a răcorit, l-a sărutat, efuziune mare de iubire în vacanţă.

De remarcat că au fost foarte responsabili la capitolul protecţie solară, paparazii fotografiindu-i de nenumărate ori dându-se cu cremă sau atunci când purtau capul acoperit. Mediul de vacanţă a încins pasiunea dintre ei, fiind surprinşi de nenumărate ori sărutându-se şi îmbrăţişându-se ca adolescenţii.

Heidi este celebră pentru senzualitatea sa, fotografiindu-se adesea în ipostaze super sexy, dacă nu chiar şi goală. În vacanţa lor pe apă şi copiii s-au simţit grozav. Leni, fiica mare a lui Heidi are 17 ani şi a devenit o adevărată domnişoară sexy, care îi calcă mamei pe urme.

Diva a fost căsătorită şi cu artistul Seal, din 2005 până în 2012. Din căsnicia menţionată, Heidi are 3 copii: Henry, de 15 ani, Johan, de 14 ani şi Lou, în vârstă de 11 ani. Când erau împreună, Seal a adoptat-o pe Leni, fata cea mare a lui Heidi, al cărei tată biologic este omul de afaceri italian Flavio Briatore.

După zilele însorite, top modelul a avut parte şi de strălucire de seară, participând alături de Leni sâmbătă seara la un bal al UNICEF în Capri, Italia.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg