Homosexual declarat, Freddie Mercury a mai iubit o femeie după Mary: „Erau îndrăgostiţi, era chiar mai sălbatică decât el. Ea era Regina nudităţii”

21 iulie, 2021
9 mercury jpg jpeg

Freddie Mercury a iubit-o pe Mary Austin toată viaţa, dar ea nu a fosat singua femeie din viaţa artistului.

Chiar dacă era homosexual, el a mai avut o relaţie pasională şi intensă cu scandaloasa actriţă Barbara, la mijlocul anilor 1980, chiar înainte de a-l cunoaşte pe Jim Hutton. Cei doi au împărţit patul, dar şi anumite proiecte. Freddie a adus-o în videoclipul Queen's It's A Hard Life.

Colegul de trupă al lui Freddie, Brian May, crede că acesta  este şi una dintre cele mai frumoase compoziţii ale prietenului său. Piesa are şi un videoclip revoltător. Există un moment în care liderul Queen cântă din inimă: „Doi iubiţi împreună, să iubim şi să trăim veşnic în inimile celuilalt”. În videoclip, el se uită la femeia voluptuoasă şi plină de farmec care stă aplecată peste balconul de deasupra lui. Aceasta era Barbara Valentin, care a împărtăşit doi ani extraordinari cu Freddie la München. Ea a rămas aproape de el până la sfârşit şi s-a aflat printre puţinii invitaţi la ultima sa petrecere aniversară.

La acea vreme, Freddie locuia deja la München. Descoperise oraşul german în 1979 când formaţia a înregistrat albumul The Game la celebrele studiouri Musicland.

Freddie încerca să aibă parte de mai multe intimitate în Marea Britanie, în acelaşi timp în care începuse să-şi exploreze sexualitatea. În München avea însă mai multă libertate şi alte oportunităţi.

Din 1983, starul a făcut din München casa lui şi chiar şi-a cumpărat un apartament cu noua prietenă Barbara.

Blonda era cunoscută în Germania pentru temperamentul său sălbatic. Freddie îi iubea caracterul scandalos, iar prietenii lui aveau convingerea că şi-a întâlnit perechea

„Au avut o relaţie intensă şi plină de iubire. Ştiu sută la sută că au împărţit patul cu numeroase ocazii", spune prietenul său apropiat, Peter Freestone.

Un alt prieten, starul din West End, Peter Straker, adaugă: „Barbara era o fire scandalosă. Era Regina nudităţii".

„Îi plăcea să fie cu cineva care avea o reputaţie mai sălbatică decât el”, precizează o altă persoană din anturajul actorului.

Mulţi ani mai târziu, fiica Barbarei, Minki Reichardt, a făcut câteva declaraţii: „Ştiu că erau îndrăgostiţi. Mama era îndrăgostită de el, pentru că aşa a spus.

Cred că relaţia lor a fost foarte strânsă şi foarte intensă. Vorbeau, strigau, se certau şi apoi erau din nou unul în braţele celuilalt. A fost întotdeauna foarte plin de viaţă. Cred că Freddie a fost dragostea vieţii ei".

Prietena Barbarei, Elisabeth Volkmann, merge şi mai departe: „Freddie o iubea pe Barbara, iar ea îl adora. A fost o mare dragoste între ei. Dacă nu era homosexual, poate că erau căsătoriţi".

În timp ce Wayne Sleep credea că Freddie se culca cu Barbara. pentru că îşi petrecea nopţile cu ea în apartamentul de pe Stollberg Strasse. Peter Freestone rămâne rezervat în legătură cu acest subiect.  "Nu stăteam în cameră cu ei. Nu vă pot spune dacă au făcut sau nu sex”.

De fapt, în aceşti doi ani la München, Freddie a avut, de asemenea, o relaţie cu restauratorul local Winnie Kirschberger, în ciuda faptului că nici unul nu vorbea limba celuilalt.

Oricare ar fi fost sentimentele ei pentru Freddie, Barbara nu se lăsa iluzionată cu privire la sexualitatea lui. La fel ca Mary înaintea ei, Barbara îl iubea şi îl susţinea necondiţionat.

A fost o perioadă pentru Freddie. Starul începea să simtă dorul de casă. Mary a finalizat în cele din urmă renovarea noii sale case din Londra, One Garden Lodge, din Kensington.

Relaţia tumultuoasă cu Winnie s-a destrămat şi un nou bărbat din Londra, Jim Hutton, a apărut pe scenă. Freddie nu s-a mutat niciodată în apartamentul pe care l-a cumpărat cu Barbara şi s-a întors în Marea Britanie. S-a despărţit de Winnie, dar a rămas aproape de Barbara pentru tot restul vieţii. Ea a zburat să-l vadă pentru ultima oară în 1990.

În septembrie 1990, artistul a dat o ultimă petrecere pentru ziua sa de naştere, o cină formală alături de 30 de prieteni apropiaţi. Printre ei s-a aflat şi Barbara.

Freddie a murit în noiembrie anul următor. Barbara a fost învinsă de un accident vascular cerebral pe 22 februarie 2002.



Recente pe Ok! Magazine

Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg
Garner Affleck jpg
Andreea Marin la protestul pro democrație jpg
Elena Lasconi și Maia Sandu Foto Maia Sandu Facebook jpg
Steve Aoki Neversea (3) jpg
Amber Heard 0  jpg
Mihai Leu   Sorin Stana, OK România (1) jpg
Jennifer Lopez profimedia 0943486818 jpg
Hugh Grant si Liz Hurley, GettyImages (2) jpg
Anca Țurcașiu la podcastul lui Brenciu   captură (3) png