Hot mess vs. Sleek chic. Coafura lui Meghan înainte şi după nuntă

Actualizat:
FotoJet (14) jpeg

Dacă ne-am mirat cu toţii la nunta ei din 19 mai că a etalat un coc dezordonat, acum, de când este membru important al familiei regale britanice, soţia Prinţului Harry şi-a schimbat vizibil stilul coafurii ei.  

Înainte şi după ce a devenit Ducesă de Sussex

Din mai, este membră cu drepturi şi obligaţii depline a familiei regale britanice şi a devenit una dintre cele mai mediatizate persoane de pe glob, mult mai mult decât era pe timpul carierei sale hollywoodiene, trebuie să recunoaştem asta.

Cu siguranţă că am studiat cu toţii nu numai garderoba fostei actriţei, ci şi hair style-ul ei. Încă de când a fost zărită pentru prima dată la braţul Prinţului Harry şi, mai ales, după ce i-a devenit acestuia soţie. Şi iată concluziile la care am ajuns în toată această perioadă!

Cu pletele în vânt

Cocul vâlvoi era "marcă înregistrată" Meghan Markle

Când era numai iubita lui Harry şi apoi logodnica lui, nimeni nu atrăgea atenţia asupra coafurii lui Meghan. Sau, dacă o făcea, era doar pentru a spune că acel coc dezordonat al ei, care-o caracteriza atât de mult, nu-i stătea deloc rău. Mai mult, şuviţele care-i ieşeau rebele din coc adăugau parcă un plus de farmec întregului ei look californian. După ce şi-a pus pirostriile, însă, situaţia s-a schimbat simţitor de mult nu numai în garderoba Ducesei de Sussex, ci şi la stilul de coafură abordat.

Diferenţa este evidentă după ce a devenit soţia Prinţului Harry!

Înainte şi după nunta regală

Astfel, după nuntă, Meghan şi-a pieptănat mai mult părul şi n-a mai ieşit din palat decât după ce l-a aranjat brici. Coafura ciufulită nu mai este binevenită mai ales la evenimentele oficiale, când Ducesa are alte îndatoriri decât cele frivole ca aranjatul la nesfârşit al unei şuviţe năzdrăvane, care-i tot vine în ochi. Acum, fosta actriţă trebuie să ţină cont de protocolul regal, care-i impune de la subiectul de discuţie, până la felul în care stă, mănâncă, vorbeşte şi, de ce nu?!, se coafează.

Care este coafura ta preferată?

Care este coafura preferată de voi – cea ciufulită, când şuviţele rebele nu erau domolite cu tone de fixativ şi întregul look al lui Meghan era unul relaxat, californian? Sau cea de acum, când tot părul e strâns cât mai bine şi mai corect posibil, nepermiţând firelor neascultătoare să-şi facă de cap?

Hot mess sau sleek chic?

Iată mai multe ipostaze cu coafurile lui Meghan Markle şi ale Ducesei de Sussex!



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg