Hunter Biden ar putea fi acuzat de fraudă fiscală. Fiul preşedintelui, trădat chiar de mama fiicei sale

Actualizat:
6 biden4 jpg jpeg

Fiul preşedintelui are din nou probleme cu justiţia.

Hunter Biden ar putea fi acuzat de fraudă fiscal. Avocatul Clint Lancaster a făcut predicţia într-un interviu pentru CNBC, în care a confirmat  că cea pe care o reprezintă,  Lunden Roberts, a depus recent mărturie în Delaware, în faţa unui mare juriu federal, în ancheta penală ce îl vizează pe Biden, în vârstă de 52 de ani.

„Mă aştept să fie acuzat”, a spus Lancaster pentru presa, referindu-se la Hunter Biden. „Doar pe baza a ceea ce am văzut în evidenţele sale financiare, aş fi surprins dacă nu se întâmplă asta”. Lancaster a spus că Roberts, femeia cu care Hunter Biden are o fetiţă de trei ani, a predat „o cantitate semnificativă din dosarele financiare ale lui Hunter” procurorilor federali, după ce a fost citată luna trecută. „Toate sunt în formă electronică”, a spus Lancaster despre datele financiare oferite federalilor.

Se pare că Roberts a apărut în faţa juriului timp de câteva ore, fiind fotografiată pe 15 februarie de cei de Daily Mail în faţa tribunalului din Wilmington, Delaware. Ea a refuzat să le împărtăşească ceva reporterilor care o aşteptau.

Roberts, o fostă dansatoare de striptease din Arkansas, a fost odată pe statul de plată al lui Hunter Biden la firma sa de consultanţă. Ea l-a dat în judecată pentru pensia copilului în 2020. Fiul preşedintelui şi Lunden au ajuns la o înţelegere, în ciuda faptului că el negase iniţial că este tată lui, Navy Joan, în vârstă de 3 ani, fetiţa pe care nu a întâlnit-o niciodată.

„Este trist, pentru că bebeluşul arată ca el”, a spus Lancaster în interviul CNBC despre absenţa lui Biden.

Ancheta federală privind presupusa fraudă fiscală a lui Hunter Biden a început timp ce tatăl său candida la preşedinţie.

Hunter Biden ar fi valorificat influenţa politică a vicepreşedintelui de atunci Joe Biden pentru a câştiga influenţă cu firma energetică ucraineană Burisma. Hunter Biden a făcut parte din consiliul Burisma din 2014 până în 2019 pentru un salariu anual de 600.000 de dolari.

Lancaster a spus că informaţiile transmise includ înregistrările de plată de la Burisma. „Am văzut o mulţime de informaţii” care sunt „problematice” pentru Biden, a spus Lancaster. „Nu fac nicio declaraţie despre ceea ce era în evidenţele fiscale, dacă a plătit sau nu impozite”.  Declaraţiile avocatului vin în urma unui articol din New York Times în care se precizează că Hunter Biden a contractat un împrumut pentru a-şi achita factura fiscală de şapte cifre pe fondul investigaţiei continue privind frauda.

Hunter Biden a negat toate acuzaţiile.



Recente pe Ok! Magazine

RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg