Ianis, fiul lui Gică Hagi, s-a logodit la Paris. Cine este tânăra care a acceptat să-i fie soție

Veste bună în familia lui Gică Hagi. Ianis și-a cerut iubita în căsătorie la Paris.

Ianis Hagi s a logodit la Paris (5) (1) jpg

Singurul fiu al cuplului Gică - Marilena Hagi este decis să-și pună pirostriile, la doar 24 de ani. Și-a găsit și partenera ideală, o tânără aromâncă superbă din Constanța.

Ianis Hagi a dat vestea cea mare prin intermediul rețelelor de socializare, unde a publicat imagini cu marele moment, într-un cadru idilic, romantism absolut cu Turnul Eiffel pe fundal.

”Tu, eu, oui”, așa a descris caruselul foto în care vedem doi viitori miri din cale afară de emoționați. Tatăl său, Gică Hagi este super încântat de veste.

„Regele” a avut o primă reacţie.

”Ce bucurie, sunt fericit. Bravo lui că îşi asumă, ia decizii, e responsabil. Un copil liniştit, eu ca părinte sunt foarte foarte liniştit. După aceea am aflat şi noi, şi de o parte şi de cealaltă. Cred că am fost printre primii care au aflat.

Nu, nu, doar ce s-a întâmplat între ei doi. Să se împace unul cu celălalt, să meargă împreună pentru că împreună pot fi puternici. E o decizie luată, copiii cresc, devin responsabili şi mă bucur. El decide!” a declarat Gică Hagi la digisport.ro.

Iubita lui Ianis Hagi a avut o întâlnire de „gradul zero” cu Gică Hagi. Mijlocaşul lui Rangers i-a avut alături pe cei doi chiar de ziua lui, pe 22 octombrie. 24 de ani a împlinit internaţionalul român, iar imaginile de la petrecere sunt unele cu adevărat spectaculoase.

Întreaga familie a lui Ianis Hagi şi-a făcut apariţia în Scoţia. „Au venit din România ca să fie alături de mine în această zi specială. Nu puteam fi mai fericit de atât„. Fotbalistul care încă se recuperează după ce a fost operat la începutul anului.

”Relaţia mea îmi place să o am privată, pentru că aşa îmi place să o am zi de zi. Relaţia noastră este atât de frumoasă încât ne bucurăm de ea.

Cred că este cel mai frumos lucru de pe lume să ai o familie. Îţi doreşti ca la un moment dat să ai familie, să te căsătoreşti, să ai copii, să ştii că toată familia depinde de tine.

Cu siguranţă îmi voi dori în viitor o familie, dar o iau pas cu pas. Când vine momentul potrivit ştii când e”, a spus Ianis Hagi, în luna februarie, la Pro Arena.

Elena Tănase este o superbă domnişoară care a studiat la Colegiul Național Mircea cel Bătrân. Provine dintr-o familie înstărită, tătăl fetei fiind un prosper om de afaceri din Constanţa.

Părinţii Elenei s-au întâlnit deja cu Gică Hagi. Dimciu-Palavoti Tănase se cunoaşte de mai mulţi ani cu cel mai bun marcator din istoria reprezentativei tricolore. De altfel, în 2019, Gică a fost invitat la un eveniment din familia Tănase. Fratele Elenei şi-a botezat copilul, iar Hagi a fost printre invitaţi.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg