Iată cum arată cei trei băieţi ai lui Sharon Stone!

Actualizat:
Sharon Stone Gets Her Nails Done jpeg

Dacă pe actriţa de 58 de ani o mai vedem pe la evenimente în cetatea filmului sau în fotografii surprinse de paparazzi, pe cei trei fii ai ei îi vedem foarte rar.

Imaginea postată de actriţă

Aşa că ne-am bucurat foarte tare că Sharon ne-a dat ocazia să o vedem, alături de băieţii Roan, Laird şi Quinn, într-o ipostază atât de personală, prin postarea ei pe Instagram. Actriţa mărturiseşte că fotografia a fost făcută pentru a marca ultima zi din vacanţa de vară a fiilor ei, urmând ca de mâine să-şi reia cursurile şi activităţile şcolare.

În imagine, Sharon apare stând pe canapea, alături de adolescentul Roan, în timp ce fratele lui mijlociu, Laird (11), s-a aşezat direct pe podea. Cât despre mezinul familiei, ei bine nebunaticul Quinn (10) s-a băgat chiar sub canapea.

După cum era de aşteptat, fanii s-au arătat extrem de încântaţi că au avut ocazia de a vedea o mică parte din viaţa personală a celebrei actriţe şi a familiei ei. ”Frumoasă fotografie de familie”, a fost unul dintre sutele de comentarii pe care Sharon le-a primit, în scurt timp, pe contul ei de Instagram.

Fii Laird şi Quinn, în pădure

Actriţa şi-a petrecut toată vara cu băieţii ei, postând la un moment dat o fotografii cu Laird şi Quinn jucându-se prin pădure. ”Cele mai bune jucării sunt cele gratis”, spunea pe atunci actriţa.

Şi-au petrecut vara într-o zonă rurală

foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg