Îi recunoşti? Aşa arătau starurile la începutul carierei lor! Imagini incredibile!

Actualizat:
toti jpeg

Sunt câteva dintre cele mai mari vedete din lume, însă, înainte de-a devenit cunoscute, aveau un look aproape de necunoscut! Iată cum s-au transformat de-a lungul anilor celebrităţile!

Gwen Stefani

image

În momentul de faţă este una dintre cele mai frumoase şi mai sexy femei din showbiz-ul american, însă, în urmă cu ceva ani, nici vorbă să fi fost vreo style icon, care să stârnească invidie printre reprezentantele aceluiaşi sex sau vreo dorinţă arzătoare în rândul bărbaţilor. Fotografia de mai sus este realizată imediat după ce liderul treupei No Doubt a dat lovitua cu primul lor hit şi este limpede pentru toată lumea cum machiajul n-o avantaja deloc, iar aparatul dentar nu făcea parte din arsenalul unei dive autentice. După succesul obţinut pe plan muzical, Slavă Domnului că Gwen a ajuns pe mâna unor specialişti pricepuţi, care i-au cizelat imaginea şi au transformat-o într-una dintre cele mai atrăgătoare femei din lume!

image

Jennifer Lopez

image

Este unul dintre cei mai buni entertainers care există în momentul de faţă – poate cânta, dansa şi juca în filme mai bine ca multe dintre competitoarele ei. Şi este, fără îndoială, mai sexy şi mai frumoasă pe măsură ce trece timpul, apelând, de fiecare dată când îşi face prezenţa în public, la stilişti, makeup artişti, hair stilişti renumiţi, care-i compun un look cuceritor. Începuturile ei profesionale, însă, spun altă poveste. Pe vremea când era o biată Fly Girl, în show-ul tv In Living Color, nu arăta deloc ca diva sexy de acum. Abia după ce a devenit iubita lui Sean P. Diddy Combs, creatorul de staruri, s-a transformat şi Jennifer în J.Lo pe care o ştim şi o admirăm astăzi.

image

Madonna

image

Un alt superstar care a cunoscut o transformare de zile mari! Însă Madonna Louise Veronica Ciccone, care s-a apucat de muzică acum aproape 40 de ani, când a scos melodia Burning Up, nu dădea prea multe semne că va cuceri în curând întreaga lume. Fizicul ei nu era deloc unul desăvărşit, însă ceea ce a contat enorm în cariera ei a fost ambiţia. Şi faptul că a ştiut să urmeze sfatul unor profesionişti în ceea ce priveşte aspectul ei. S-a făcut blondă şi a rupt gura târgului cu ţinutele şi accesoriile chic pe care a început să le poarte prin primele ei videoclipuri.

image

Patrick Stewart

image

Vi-l mai aduceţi aminte pe căpitanul Jean-Luc Picard, din Star Treck? Ei bine, el este! Nu trebuie să-l confundaţi cu Harrison Ford şi nici cu vreun model de talie internaţională, deoarece este nimeni altul decât Patrick Stewart în tinereţe! Înainte de-a devenit faimos, era un actor britanic care încerca din răsputeri să devină cunoscut, însă cu asemenea înfăţişare celebritatea i-a bătut destul de repede la uşă şi a devenit, peste noapte, un actor renumit în SUA şi oriunde în lume. Engage, sir!

foto - Hepta, preluare therichest.com



Recente pe Ok! Magazine

Pamela Anderson, Profimedia (11) jpg
Pierce Brosnan și fiul său, Paris Brosnan, la premiera sezonului doi Mobland, Profimedia (1) jpg
Nadia Comaneci jpg webp
Copilot 20260910 165509 png
Kaia Gerber și Homer Gere, profimedia 1128758230 jpg
Kelly Osbourne, Profimedia (1) jpg
Tanya Roberts, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd 1980 profimedia 0018832672 jpg
Camelia Șucu la Festivalul de Film de la Veneția   Instagram (1) jpg
FotoJet (84) jpg
FotoJet (85) jpg
FotoJet (84) jpg
Alessandra Ambrosio, Stella Maxwell, Faretta Radic, Alana Lucio, Emi Renata Sakamoto la Veneția   profimedia 1130464066 jpg
Sydney Sweeney și Scooter Braun   FOTO Profimedia jpg
Warren Beatty  profimedia 0379021527 jpg
George Clooney și Amal Clooney la Festivalul de Film de la Veneția 2026   GettyImages 2293216311 jpg
Nicole Kidman în Versace, Profimedia (2) jpg
Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg
Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars