Îl mai ştii pe Ionică din ”Liceenii”? Iată ce mai face simpaticul actor!

Actualizat:
liceenii jpeg

A fost cu siguranţă unul dintre personajele emblematice din seria ”Liceenii”, aşa că ”dispariţia” de pe micile ecrane a actorului Mihai Constantin este cu siguranţă şi acum regretată de mulţi fani melancolici.

Ei bine, dacă vă întrebaţi ce s-a întâmplat cu simpaticul actor care l-a interpretat cu atâta umor pe Ionică, aflaţi că acesta va împlini peste o lună 51 de ani şi că este unul dintre cei mai de succes actori de teatru din România.

image

Deşi rolul din Liceenii, din anul 1987, l-a consacrat, Mihai Constantin a apărut în mai multe producţii de succes de-a lungul anilor, dintre ele amintim: ”Nuntă Mută” (2008), ”Eu când vreau să fluier, fluier” (2010), ”Portretul luptătorului la tinereţe” (2010), „De ce eu” (2015), etc.

În prezent, Mihai Constantin lucrează la Teatru Bulandra, unde-şi exercită talentul în calitate atât de actor, cât şi de regizor. Iar dacă e să amintim două piese de teatru regizate de Mihai Constantin, trebuie să menţionăm ”Acum ori niciodată” şi ”A douăsprezecea noapte”.

Cât despre viaţa privată a actorului, aflaţi că Mihai Constantin este mândrul tătic a doi copii: ”Cei mai importanţi sunt copiii mei. Mă bucur extraordinar ori de câte ori pot să stau cu ei şi să-i duc la diferite activităţi, mai ales sportive. Nu vreau să-i chinuiesc cu matematici! Vreau să se bucure de copilărie. Copiii mei sunt minunaţi.” , declara în urmă cu câţiva ani simpaticul actor.

image

În prezent, Matei are 15 ani, iar Maria are 12 ani.

image

Sursa foto: Cinemagia / Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg