Ileana Badiu îi îndeamnă pe oameni să se vaccineze:„Nu pot să stau fără să fac nimic, să văd cum oamenii mor"

Actualizat:
3 badiu jpg jpeg

A învins boala, iar acum vrea să îi convingă  pe oameni de beneficiile vaccinului contra COVID-19. Ba mai mult, le recomandă celorlalte persoane publice din România să îi urmeze exemplul.

Iniţiativa a fost luată după ce vedeta şi cei din familie au contactat boala şi au trecut cu bine peste această încercare, fiind vaccinaţi. 

Ileana Badiu a ţinut un jurnal online în această perioadă şi a transmis publicului, prin postările sale de pe social media, ce a însemnat pentru ea lupta cu boala, precum şi beneficiile faptului că a fost vaccinată. În doar 7 zile, Ileana a convins peste 1000 de oameni să se vaccineze, prin argumente clare, susţinute din punct de vedere medical şi prin propria experienţă cu boala. Persoanele care au mers să se imunizeze la îndemnul Ilenei s-au alăturat, la rândul lor, acestei campanii.

„Nu pot să stau fără să fac nimic, să văd cum oamenii mor cu soluţia pe masă, refuzând să creadă în ştiinţă şi logică. Nu pot să stau pasivă şi să văd cum ne scufundăm. Am văzut că explicaţiile logice, oferite cu empatie şi perseverenţă, au ecou. Oamenii capătă încredere atunci când puterea exemplului îi linişteşte. Cred că, dacă am fi mai mulţi în această campanie, am putea înclina balanţa înspre normalitatea celorlalte ţări măcar acum, în #aldoişpeleaceas”, declară Ileana Badiu.

Vedeta face apel către toate persoanele publice din România să o susţină în acest demers.

„Este păcat că niciuna din persoanele publice nu se preocupă de educarea comunităţii şi de convingerea oamenilor de a merge spre vaccinare. Este singura noastră şansă de a reveni pe linia de plutire, de a nu mai asista cu pasivitate la tragedia care se desfăşoară în jurul nostru. Avem o voce în online şi cred că ar trebui să o folosim! Sper ca, în zilele următoare, cât mai multe persoane publice să mi se alăture în această campanie, să îmi sprijine demersul şi să facă în online postări de îndemn la vaccinare cu hastag-ul #aldoişpeleaceas”, încheie Ileana Badiu.



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg