În plină pandemie, Janice Dickinson sperie cu apariţiile sale.Cum s-a transformat fostul model din cauza operaţiilor

Actualizat:
12 janice8 jpg jpeg

Janice Dickinson şi soţul ei au surprinşi de paparazzii în timp ce se deplasau către o farmacie din Los Angeles pentru a cumpăra cele necesare pentru carantina în care se află. Fostul supermodel, acum în vârstă de 65 de ani, pare cu totul altă persoană după ce operaţiile plastice i-au afectat aspectul.

5 janice6 jpg jpeg

În anii '70, Janice Dickinson era cel mai bine plătit model. Într-un momement de rătăcire, frumoasa brunetă a decis însă că are nevoie de o schimbare, aşa a ajuns la cuţit. În goana după tinereţea veşnică au urmat însă alte intervenţii.

1 janice1 jpg jpeg

Dacă odată era superbă, treptat s-a transformat total, iar asta din cauza numeroaselor corecţii suferite. Admiratorii ei nu reuşesc să înţeleagă nici astăzi cum a reuşit Janice să-şi strice frumuseţea care a făcut-o celebră în lumea întreagă. Astăzi, diva este căsătorită cu Robert Gerner, un psihiatru în vârstă de 71 de ani, care şi-a pierdut permisul de muncă în urmă cu patru ani pentru că a avut o relaţie cu una dintre pacientele sale.  Conform acuzaţiilor formulate împotriva sa, povestea a avut loc undeva între 2004 şi 2011.

4 janice5 jpg jpeg

Gerner este cel de-al patrulea soţ al lui Janice. Ei s-au cunoscut la o întâlnire pe nevăzute, în 2012. Legătura dintre ei a fost dorită de fiul lui Garner, care i-a ajutat să se apropie. S-au logodit după trei luni de la prima întâlnire, dar legătura lor a fost greu încercată în 2016, când fostul supermodel a fost diagnosticat cu cancer la sân. Janice Dickinson a urmat şedinţe de chimioterapie până la jumătatea anului 2017. După acest episod, cei doi s-au căsătorit.



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg