În timp ce Tavi Clonda e la "Tempting Fortune", Gabi Cristea recunoaşte: "Mă gândeam de un an la ruptura asta"
Invitată în emisiunea "Wow News", îndrăgita prezentatoare de televiziune a vorbit deschis despre noua ei viaţă, acasă, cu cele două fiice ale sale. Iar multe dintre deciziile luate în ultimul timp au fost generate de o criza prin care a trecut familia sa: "Am dus-o foarte rău".

Gabriela Cristea a luat pe toată lumea prin surprindere atunci când a decis să plece din televiziune şi, mai ales, de la cârma unui format care are o largă audienţă. Însă, după câteva luni de la acea decizie, spune clar de ce a ales să facă lucrurile astfel.
Între timp, fanii săi au văzut cum a început să aibă mai mult grijă de ea şi să prioritizeze familia, însă Gabi Cristea ne spune că "Nu muncesc mai puţin! Că lumea poate zice: "gata, s-a relaxat, stă acasă, se duce la SPA". Nu, stau acasă foarte puţin. Stau tot timpul când sunt fetele acasă, deci a devenit regulă: cât sunt ele la şcoală, îmi drămuiesc timpul la virgulă", a dezvăluit aceasta în cadrul emisiunii "Wow News", realizată de Cornelia Ionescu.
După cum ştiţi, Gabriela Cristea are o afacere cu prăjituri şi mereu încearcă reţete noi. E-adevărat că doar jumătate dintre reţete sunt proprii, pentru că "încercăm să aducem mai multe stiluri de prăjituri, dar multe dintre prăjiturile pe care le vedeţi sunt cele pe care le făceam eu acasă. Bine, uşor reinterpretate, pentru că acasă le faci într-o tavă, e bine aşa. Aici trebuie decorate şi aici nu mai e specialitatea mea", recunoaşte ea.
Întrebată de Cornelia Ionescu dacă n-o să-i fie dor de televiziune, Gabi Cristea spune că "nu ştiu. Sunt cinstită, nu ştiu, poate o să-mi fie sau poate n-o să-mi fie. Să ştii că nu-mi e şi n-o să-mi fie niciodată dor de nimic care m-ar putea ţine departe de fetele mele. Când am anunţat, (...) părea incredibil că renunţ pentru asta. Dar n-a fost dintr-odată, eu mă gândeam deja de un an de zile la ruptura asta şi am pus în balanţă foarte multe, şi financiarul, şi cariera mea, am pus în balanţă şi ce pot să fac. Pentru că eu sunt o persoană activă şi nu pot să stau aşa. Şi atunci trebuia să-mi umplu timpul cu ceva care să fie constructiv. Dacă cineva îşi închipuie că eu fac bani din cofetărie acum se înşeală, pentru că deocamdată încă investim, suntem la început de drum."
"La un moment dat, cineva mi-a zis că am plecat pentru bani. Nu, nici măcar nu s-a pus problema. Eu am vrut să mă ocup de familia mea. N-aveam nimic cu echipa alături de care lucram, toată lumea era OK, ba din contră, ne mai auzim şi acum pe telefon şi am vrea să facem un grătar împreună. Dar până acolo am putut eu să duc. Şi am dus destul de mult, în condiţiile în care nu stăteam cu copiii."
Lecţia învăţată de Gabriela Cristea: "Am dus-o foarte rău..."
De unde i s-a activat spiritul antreprenorial? "În pademie, am avut o perioadă în care am dus-o foarte rău, nu aveam bani pentru că nu produceam, nici eu, nici Tavi. A fost o perioadă când a avut el un proiect, apoi am avut eu un proiect, dar cred că am avut o perioadă de 4-5 luni când efectiv n-am încasat nimic. Şi a fost foarte greu, pentru că trebuia să şi trăim. Şi am înţeles atunci un lucru important: că nu trebuie să ai doar o sursă de venit, trebuie să faci pe dracu-n patru şi să mai câştigi bani de undeva. Dacă poţi să ai două surse, trei surse de venit, cu atât mai mult. Şi atunci, în momentul în care m-am reechilibrat financiar, am zis că şi eu, şi Tavi trebuie să câştigăm bani din mai multe surse, pentru că dacă se taie o sursă, să o ai pe cealaltă.".
"A fost o lecţie foarte dură, cu doi copii acasă, foarte mici şi fără bani. Nu mă plâng de chestia asta, că sunt convinsă că au mai fost şi alţii care au trăit fix aceeaşi experienţă sau poate chiar mai dură decât mine. Dar toate au fost puse pe hold atunci. Şi în pandemie am învăţat mult mai multe lucruri să gătesc şi să prăjituresc."
"Eu gătesc prea bine ca Tavi să se lase ispitit de alte lucruri"
Între timp, Tavi Clonda e plecat în cursa "Tempting Fortune", noul format de surviving propus de Kanal D. Întrebată dacă va fi "tentat să cedeze", Gabriela Cristea spune că "eu gătesc prea bine ca Tavi să se lase ispitit de alte lucruri, doar, ştii cum e, să nu-i chiorăie maţele de foame, pentru că atunci evident că se va lăsa ispitit, pentru că şi creierul nostru funcţionează după instinct. (...) Eu cred că o să se lase ispitit, dacă mă întrebi pe mine, nu că n-aş avea încredere în el, dar până la urmă viaţa e făcută să fie trăită."
Aflaţi mai multe despre viaţa lui Gabi Cristea după televiziune urmărind interviul acordat celor de la "Wow News".
FOTO: capturi de ecran