Înapoi la origini! George Clooney şi Amal Clooney, în vizită în oraşul natal al actorului!

Actualizat:
tarte jpeg

Atunci când nu au de îndeplinit sarcini profesionale, George şi Amal Clooney preferă să călătorească. Iar de data aceasta, toate drumurile au dus spre oraşul în care celebrul actor a copilărit.

Atunci când nu au de îndeplinit sarcini profesionale, George şi Amal Clooney preferă să călătorească. Iar de data aceasta, toate drumurile au dus spre oraşul în care celebrul actor a copilărit.

Dacă de obicei sunt cazaţi la hoteluri exclusiviste şi se bucură de cele mai fine mâncăruri, George Clooney a vrut să-i arate soţiei sale orginile sale umile. Aşa se face că cei doi au ajuns în Augusta, Kentucky, într-un mic oraşel în care actorul a dus o viaţă simplă până să devină cunoscut.

După cum era de aşteptat, sosirea lui George şi a soţiei sale, Amal, a cauzat o adevărată isterie în rândul locuitorilor ai acelui oraş.

Nostalgic, George a dus-o pe Amal la o cofetărie din modestul oraş, povestindu-i că de multe ori stătea în faţa magazinului în speranţa că va primi ceva dulce, copil fiind. Ei bine, acum rolurile s-au cam schimbat şi proprietarii l-au primit cu braţele deschise pe celebrul actor şi pe încântătoare sa soţie. Ba mai mult, propietarii s-au pozat cu aceste două staruri şi apoi au glumit pe Facebook spunând: „Acest ins şi soţia lui au vrut să facă fotografii cu noi. O dată, n-are ce să strice. Faima, ce să-i faci!”. Apoi, au povestit că Amal şi George n-au plecat cu mâna goală din cofetăria lor şi că au încercat preparatul special: o tartă „transparentă”.

image

Potrivit altor surse, după acest scurt popas, George şi Amal au luat masa la un restarant din acel oraş şi apoi au plecat la un concert de jazz din Cincinnati.

Sursa foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg