Încă o mămică în echipa știristelor TVR! ”Fetița a decis să ne cunoască mai devreme”

Actualizat:

Dorina Florea, prezentatoarea principalei ediţii a „Telejurnalului” de la TVR 1, spune cum au arătat primele zile de ”bebelușeală”.

Dorina Florea, de la Telejurnal stiri TVR, a nascut   TVR jpg

După 10 ani de activitate în TVR, Dorina Florea a intrat în concediu de maternitate. Mai devreme decât s-ar fi așteptat, prezentatoarea principalei ediţii a „Telejurnalului” de la TVR 1 a devenit mămică. Dorina Florea a născut o fetiţă la sfârşitul lunii iulie. Atât bebeluşa, cât şi tânăra mămică sunt sănătoase şi se acomodează, acasă, cu noua viaţă. Iată ce ne-a mărturisit Dorina la puţin timp după ce a devenit mămică.

„Venirea micuței noastre era planificată în prima săptămână din august, însă Corina Maria a decis să ne cunoască mai devreme, pe 23 iulie”, spune cu emoție vedeta TVR. „Un munte de voință și o minune care ne-a schimbat complet viețile! Un copil așteptat, dorit și iubit încă de când era un mic punct pe ecranul ecografului...”

Dorina Florea a născut la un spital de stat, cu emoțiile aferente ale femeii care a devenit prima oară mamă. ”În întreaga călătorie, în toate momentele noastre de extaz și agonie, până să ajungem să ne cunoaștem, ne-au fost alături doi medici cu har, inimi și mâini de aur - Radu, bunul nostru prieten, un tânăr și excepțional medic din Iași, mereu la un click distanță de noi - și doamna doctor Diana Comandașu, cea care mi-a monitorizat sarcina și cu care am și născut, la Maternitatea Giulești.”

Cum a fost marea întâlnire dintre Dorina Florea și fetița ei?

”Oricât de mult te-ai pregăti pentru clipa în care vei face cunoștință cu bebelușul tău, nimic nu se compară cu acel moment în care îl/o auzi și vezi pentru prima dată și ți se spune că e un copilaș zdravăn și sănătos. A avut la naștere 3,250 și a venit înainte de termen...”

Primele zile petrecute împreună cu Corina Maria au fost pline de provocări, dar și de revelații. ”După euforia acelor prime momente, au apărut însă și marile temeri (mai ales la mine): vom ști să îi fim părinți buni, îi vom înțelege nevoile, vom fi acolo pentru ea oricând, oricât, oricum, necondiționat? Dar mai ales, cum vor fi primele zile și nopți cu ea acasă? Vom ști ce avem de făcut?! Fetița noastră ne-a învățat însă totul, încă din primele clipe împreună! Iar noi am ascultat-o de parcă am fi fost niște elevi conștiincioși! E drept, că am mai avut și ceva ajutor, mama mea ne-a fost alături încă din primele zile cu ea acasă, cumnata mea - proaspătă mămică și ea - mi-a mai împărtășit din taine și ajutat cu sfaturi, iar Vania Limban a venit și ea în primele zile și ne-a învățat lucruri extrem de utile, de la tehnici de masaj până la chestiuni legate de alăptare, la ce să fim atenți în dezvoltarea bebelușului și cum să facem să îi fie cât mai bine alături de noi.”

Dorina Florea si Corina Maria (1) jpg

”Nu știu cum va fi de acum încolo, dar nu cred că voi putea uita vreodată primele zile și nopți cu ea alături: bebelușeală cu multă, multă iubire și datorită ei - curajul nostru că suntem pe drumul cel bun și că facem ceea ce trebuie. Cert este, însă, că inimile noastre sunt acum mai mari și pline de iubire și recunoștință! Încă ne mai surprindem uneori că ne trezim uitându-ne la ea întruna! Ceea ce trăim acum ni se pare ireal, ireal de frumos! Ne mai dorim doar sănătate, că în rest chiar le avem pe toate!”​.

Felicitări, mămico, și la cât mai multe momente frumoase împreună!

FOTO: TVR, arhiva personală



Recente pe Ok! Magazine

Emily Ratajkowski  sursa foto   Instagram jpg
Marian Godină   arhiva personală (3) JPG
FotoJet (67) jpg
Machiaj mireasa jpg
   Carmen Brumă a terminat sesiunea și e fericită că se pregătește de vacanță
John Zambetti și Jane Seymour, Profimedia (1) jpg
Katy Perry Justin Trudeau, Profimedia (2) jpg
THEO ROSE 800x418 (1) png
Chec, Pexels (3) jpg
Brad Pitt și partenera sa de viață Ines de Ramon, Profimedia (5) jpg
John F  Kennedy Jr  și Madonna jpg
Sharon Stone, profimedia 1102082226 jpg
Nadia 2 jpeg
Teo Trandafir în lacrimi la podcast cu fiica sa, Maia   captură de ecran (1) png
dare to shine 3 jpg
Rupert Everett și Natasha Richardson   Getty Images, Profimedia jpg
banner carmen bruma jpg
Andreea Marin, strălucitoare aseară la prezentarea de modă Elena Perseil  Ce vedete au urcat pe podium!