Incredibila transformare a vagabondului milionar. Cum arată acum Dev Patel?

Actualizat:
FotorCreated jpeg

E drept că am cam uitat de el în aceşti 8-9 ani care au trecut de la vâlva pe care o făcea filmul Slumdog Millionaire, peliculă care şi-a trecut în palmares nu mai puţin de opt premii Oscar în 2009.

Dev Patel în 2008

Dev Patel şi Freida Pinto erau tinerii actori de origine indiană care dobândeau atunci statutul de star. Anii au trecut şi Dev a crescut şi el, foarte frumos, am putea spune, având în vedere că actorul acum în vârstă de 26 de ani a revenit în forţă pe marile ecrane.

Scenă din filmul Lion

Cu o nominalizare binemeritată la categoria cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea extraordinară din filmul "Lion", peliculă nominalizată la rândul ei la categoria cel mai bun film.

În primul rând, cei care l-au văzut pe actorul britanico-indian în filmul despre căutarea originilor unui tânăr adoptat au fost, cu siguranţă, surprinşi de incredibila lui transformare fizică.

Dev, pe covorul roşu al Globurilor de Aur

Să-l vezi pe adolescentul şleampăt de 18 ani din Slumdog Millionaire cu acest aspect sexy hipsteresc de astăzi este ceva. Dev cel cu părul ceva mai lung şi fizic mai impunător va fi, cu siguranţă, o prezenţă sexy la gala Premiilor Oscar din 26 februarie.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg