Industria aplauzelor în televiziune

În ultima vreme vedetele de la televizor şi-au dezvoltat o adevărată industrie a aplauzelor. Nu sunt prostii de spus cât sunt cei din spatele camerelor dispuşi să aplaude. Frecvenţa datului din palme este imbecilizantă. Acum se aplaudă şi intenţia de replică. Aştia aplaudă în timpul ideii, nu mai au răbdare până la sfârşit. Pe principiul lasă că sigur domnul Mihai Morar spune o glumă bună acum. Uită-te cum ridică din sprânceană. Hai să aplaudăm. Nu ne mai înţelegem de atâtea aplauze. Înclin să cred că oamenii sunt plătiţi la bătaie.

În ultima vreme vedetele de la televizor şi-au dezvoltat o adevărată industrie a aplauzelor. Nu sunt prostii de spus cât sunt cei din spatele camerelor dispuşi să aplaude. Frecvenţa datului din palme este imbecilizantă. Acum se aplaudă şi intenţia de replică. Aştia aplaudă în timpul ideii, nu mai au răbdare până la sfârşit. Pe principiul lasă că sigur domnul Mihai Morar spune o glumă bună acum. Uită-te cum ridică din sprânceană. Hai să aplaudăm. Nu ne mai înţelegem de atâtea aplauze. Înclin să cred că oamenii sunt plătiţi la bătaie. Altminteri îmi e greu să înţeleg cum poate cineva să aplaude din 45 de minute, cât durează o emisiune fără publicitate, cam o jumătate din ea. Se chiuie şi se aplaudă. Că de pildă la Cristi Brancu, cei din public nu-şi întrebuinţează doar mâinile, ci şi coardele vocale.

Există probabil undeva, în minţile celor de la televizor, o intuiţie conform căreia cu cât e zgomotul mai mare, cu atât emisiunea lasă impresia că ar fi un succes. Prea multă ciocnire de palme, prea puţine poante. Băi, când deschid televizorul ăia aplaudă. O perioadă îmi dădeau senzaţia că mi se adresează. Aplauze. S-a deschis televizorul. Apoi am înţeles că trebuie că s-a exprimat moderatorul. Cumva, ei sunt acolo să confirme că cei din platoul de filmare spun lucruri trăsnite. Altmiteri, ţi-ai da seama că nu se vorbeşte mare lucru. Se aplaudă cam mult. Şi cam tâmp. Şi fără explicaţie.

Dacă vă vine să urmăriţi emisiunea lui Cătălin Măruţă, fiţi atenţi la cum se râde. Face el o poantă şi râde unul. Apoi ceilalţi. Au angajat un băiat care ştie să râdă ca lumea. El le sugerează celorlalţi când e de râs. E mai sigur. Să nu se facă vreunul de râs. Să râdă fără motiv. Aşa şi cu aplauzele. Se aplaudă ordonat. În acelaşi ritm. Nu aplauzi când îţi vine. Aplauzi când e nevoie, practic aproape întruna. Şi în final, mi-a rămas în minte o replică a lui Szoby Cseh, invitat la una dintre emisiunile teribile de televiziune."Nu mă aplaudaţi, că-mi consumaţi din timp!". sau Florin Piersic: "Nu aplaudaţi, vă spun eu când trebuie."