Inelul de logodnă al Serenei Williams frizează manelismul. Fetiţa ei este, însă, adorabilă

Actualizat:
inel jpeg

Spuneam că Serena Williams nu se mărită ca orice muritoare de rând, ci o face de milioane. Mai mult la propriu decât la figurat, având în vedere ploaia de bling-bling-uri de la nunta ei din New Orleans cu Alexis Ohanian, care a avut loc joia trecută.

image

Singurul detaliu pe care mirii nu l-au împărtăşit cu lumea, atunci, a fost inelul cu care jucătoarea de tenis a fost ceurtă în căsătorie. Ei bine, fiţi liniştiţi, avem acum imagini cu bijuteria şi aceasta este aşa cum ne aşteptam: imensă!

Ieri, Serena Williams a postat pe contul de Instagram al fetiţei sale, Olympia Ohanian, o fotografie cu adorabilul bebeluş, îmbrăcat într-un body cu print leopard. Până aici, totul a fost simpatic, dacă imaginea nu ar fi fost ruinată de acel imens inel cu pietre încălecate, şi anume un diamant masiv, ataşat pe un inel lat, încrustat cu alte pietre preţioase.

Un inel care frizează manelismul şi care are nevoie de propria lui echipă de bodyguarzi, dacă ne întrebaţi pe noi.

Tabloul de nuntă

Altfel, Serena a însoţit fotografia cu fetiţa ei în vârstă de două luni de următorul mesaj: "Tati ştie cât de mult îmi place printul cu leopard".

Gusturile nu se discută, dar se pot critica constructiv.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg