Îngrijorare pentru fosta tenismenă! Motivul pentru care Anna Kournikova a apărut într-un scaun cu rotile

Apariția Annei Kournikova într-un scaun cu rotile a dus rapid la speculații în ceea ce privește starea ei de sănătate.

Anna Kournikova, GettyImages (1) jpg

Imaginile cu apariția publică neașteptată a Annei Kournikova au devenit recent virale, stârnind îngrijorare în rândul fanilor.

Fosta vedetă rusă a tenisului, care a fost cât se poate de discretă în ultimii ani, a fost fotografiată recent la Miami, părăsind centrul comercial Bal Harbour într-un scaun cu rotile!

Purtând o cizmă ortopedică și un deget bandajat, era însoțită de fiicele ei, Lucy și Mary, împreună cu niște prietene, care ajutau la împingerea căruțului.

Apariția fostei tenismene într-un scaun cu rotile a dus la speculații numeroase cu privire la starea ei de sănătate.

Mulți se întreabă dacă nu e o consecință a problemelor care au forțat-o să se retragă din tenisul profesionist în 2003. La vârsta de 21 de ani, a fost nevoită să renunțe la sportul profesionist din cauza problemelor cronice cu spatele și coloana vertebrală.

Isabel Preysler, soacra lui Kournikova, mama cântăreților Enrique Iglesias și Julio Iglesias Jr., a clarificat situația. După ce femeia a petrecut câteva zile la Miami cu familia ei, înainte de a pleca în Spania, la aeroport, a oferit câteva detalii: "Nu este nimic grav, doar o accidentare minoră la picior. A suferit o mică entorsă, știți ce dureroase pot fi acestea", a declarat Preysler, liniștind fanii că starea Annei Kournikova n-ar trebui să-i îngrijoreze peste măsură.

În ciuda intervențiilor Isabelei, surse apropiate ale Annei Kournikova spun că perioada intensă de practicare a sportului profesionist i-a afectat sănătatea. „A avut dureri majore ani de zile din cauza carierei sale în tenis și a antrenamentelor epuizante”, dezvăluie o sursă. Anna Kournikova, care s-a retras din tenis la doar 21 de ani din cauza durerilor cronice, și-a prioritizat ulterior viața de familie alături de starul Enrique Iglesias, pe care l-a cunoscut la filmările videoclipul ”Escape”, în 2001.

Preysler a stat la Miami de la începutul lunii ianuarie, bucurându-se de timp de calitate cu copiii ei mai mari — Chábeli, Julio, Enrique Iglesias — și nepoții ei. Ultima dată când Kournikova a fost văzută public a fost în mai 2022, alături de Enrique Iglesias, care își serba ziua, alături de cei trei copii ai lor: gemenii de șapte ani Lucy și Nicholas și Mary, care a împlinit recent cinci ani.

Una dintre cele mai aşteptate căsătorii mondene s-a concretizat în 2013 la Miami, când fosta jucătoare de tenis şi cântăreţul sud-american au încununat o relaţie de 12 ani.

Anna Kournikova și Enrique Iglesias sunt pur și simplu îndrăgostiți să fie părinți și adoră să-și trăiască viața departe de lumina reflectoarelor, după cum au dezvăluit surse apropiate celor doi recent.

La doar câteva zile de când Anna Kournikova a fost fotografiată pe străzi într-un scaun cu rotile, după doi ani de absență, o sursă apropiată fostei sportive și artistului a rupt tăcerea despre viața lor.

„Amândoi iubesc să fie părinți și își petrec timpul crescându-și copii. Anna și Enrique nu au căutat niciodată să fie în lumina reflectoarelor, iar această atitudine s-a accentuat și mai mult de când au avut copii”, mai detaliat sursele respective, potrivit People.

În luna decembrie, Enrique Iglesias, în vârstă de 49 de ani, a dezvăluit că cei trei copii ai săi nu au participat la niciunul dintre concertele sale și abia acum încep să conștientizeze faptul că tatăl lor este celebru.

Foto: Profimedia & GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg