Ioana Ginghină face bilanțul. Ce spune actrița despre fostul soț și actualul iubit

ginghina11 jpg

Ioana Ginghină va împlini peste o lună 45 de ani. Actrița face o analiză a anilor ce s-au scurs și are convingerea că această criză a vârstei de 40 de ani nu iartă pe nimeni. Cu toatea astea, frumoasa brunetă crede că ea poate fi depășită, iar rezultatele pot fi spectaculoase.

“După ce m-am străduit să mă înțeleg pe la 20 de ani și să mă echilibrez pe la 30 de ani, la 40 iar am avut un hop de trecut în care a trebuit să o iau de la început. Dar cu toate astea sănătatea mea era execelentă aveam o carieră de succes, destui bani cât să nu mă plâng, un copil și prieteni minunați.

Ce să mai în doi ani am reușit să am și relația perfectă cu iubitul meu, așa că iată-mă în prag de 45 de ani trăind cea mai bună perioadă din viața mea", spune Ioana Ginghină.

ioana33 jpg

"Pentru că chiar așa este, la 20-30 de ani eram preocupată cu construirea, carierei, familiei, copii, etc, apoi în jur de 40 parcă avem ceva o nemulțumire, ba de una , ba de alta

M-am gândit că va trece, mai ales că și începuseră problemele cu fostul soț.

Pe măsură ce am trecut de 40 de ani, mai exact la 42 de ani parcă a început să se facă lumină. Am obținut un nou rol într-un serial, l-am întâlnit pe Cristi, școala de actorie mergea din ce în ce mai bine, așa că a început să vină soarele și pe strada mea.

Și apoi, am mai observat ceva. Neliniștea s-a retras, perfecțiunea pe care o doream în permanență nu mai punea atâta presiune pe mine, ba mai mult, sunt mai relaxata ca niciodată din toate punctele de vedere.

Ceea ce am învățat de atunci când eram la granița cu 40 este că crizele de vârstă mijlocie se manifestă în țări și culturi din întreaga lume”, adaugă actrița.



Recente pe Ok! Magazine

Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg