Ioana Ginghină, mărturisiri zguduitoare: “Aproape fiecare poză era un cuţit în inimă”

Actualizat:
1 ioana8 jpg jpeg

Ioana Ginghină a avut puterea să vorbească despre suferinţa care a încercat-o în ultima vreme, dar pe care a reuşit să o depăşească. Actriţa s-a luptat cel mai mult cu amintirile.

“Nu de puţine ori am zâmbit la amintirile din anii trecuţi cu care mă surprinde Facebook-ul.  Însă în ultimul an, aproape fiecare poză era un cuţit în inimă.

Indiferent că eram singură sau cu familia, îmi aminteam acele timpuri şi involuntar îmi dădeau lacrimile.  Prietenii mi-au spus să mă apuc să şterg acele poze, pentru a mă scuti de această “suferinţa”. Se pare că există şi o aplicaţie pentru asta. O aplicaţie care îţi scoate persoanele nedorite din pozele de pe on-line şi de pe telefon. Însă eu am ales să mă vindec. Aşa că le-am privit de fiecare dată cu drag şi nostalgie aşteptând ca timpul să-şi facă treaba şi să vindece rănile”, scrie Ioana pe blogul ei.

Astăzi, lucrurile au căpătat un alt sens. “Ei bine, da, am avut dreptate, căci în ultimul timp pot să privesc acele poze şi să zâmbesc, ba mai mult să mă bucur că nu le-am şters şi că au rămas acolo să-mi amintească de vremuri frumoase şi calde care la acel moment m-au făcut fericită. Fericirea însă este peste tot şi abia aşteaptă să fie descoperită şi trăită, aşa că acum este iar în viaţa mea. Cum? Prin lucruri simple şi mărunte dar şi prin realizări mari şi dorinţe împlinite.

Mă bucur că nu am şters nicio poză, nici de pe Facebook şi nici din telefon. Acum pot să mă bucur în continuare de ele, să-mi spun : “Ce frumoasă este viaţa ta, Ioana!”, adaugă Ginghină.



Recente pe Ok! Magazine

Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png