Ioana State, mesaj incredibil după finala de ieri: „Noi am câștigat, de fapt, Asia Express!”

Ieri, fanii emisiunii „Asia Express” au urmărit cu sufletul la gură finala celei mai dure curse, câștigate de echipa Nicolai Tand și Sorin Brotnei. Iată care a fost reacția celeilalte echipe, formate din Ioana State și Mane Voicu.

Nicolai Tand si Sorin Brotnei au câștigat Asia Express în fața lui Mane Voicu și Ioana State   Antena 1 (1) jpg

Fie că ați ținut cu câștigătorii, fie că ați ținuți cu ceilalți, trebuie să recunoașteți că finala s-a disputat între patru oameni haioși și inimoși. Sorții au vrut ca Nicolai Tand și Sorin Brotnei să câștige marele pot de 30.000 de euro, dar să nu credeți că Ioana State și Mane Voicu nu au ieșit în câștig. Dimpotrivă! Iată ce spune Ioana, după cursa vieții ei:

„La finalul finalului, ultimul steag la care ne-a așteptat Irina, am simțit cea mai copleșitoare liniște și recunoștință din viața mea: E gata! S-a terminat și noi suntem aici, la capăt de drum! L-am parcurs pe tot, până la ultima misiune, până la ultima atingere de steag, înainte de a ne lua la revedere de la ceea ce a fost sezonul 7 „Asia Express”. Am ajuns mai târziu și iată că astfel ne-am ținut promisiunea făcută, de a sta cât mai mult în competiție. Cel mai frumos câștig e să dobândesti capacitatea de a nu te uita la locul 2 ca la un eșec”, le transmite ea fanilor care i-au urmărit parcursul la „Asia Express” și care și-ar fi dorit s-o vadă câștigătoare.

„Am fost acolo, am trăit, am sperat și am luptat până la capăt. În final, rămânem mai uniți ca niciodată și înfrățiți pe viață prin amintirea celei mai frumoase călătorii din viața noastră. Mai important decât o finală pierdută e că nu ne-am pierdut niciodată bucuria de a fi acolo și de a ne juca atât de frumos. Pe trofee se pune praful, banii se duc, dar ce îți rămâne cu adevărat în suflet e de neprețuit. De asta simt că şi noi AM CÂȘTIGAT de fapt ASIA EXPRESS!”, spune Ioana State.

image

„Transmit cele mai bune gânduri către toți oamenii care ne-au primit în casele lor, care ne-au luat cu mașina sau care măcar ne-au ascultat, care au înțeles nebunia noastră sau care nici n-au trebuit să o înțeleagă ca să ne ajute. E fabulos să apari de nicăieri în viața unor oameni total străini și să aibă totuși atât de mult impact în viața ta. Pentru că „Asia Express e despre oameni, indiferent de rasă, religie sau statut social. Și că tot veni vorba de oameni, nu am fost niciodată singuri. Adelina și Marinică, echipa noastră de profesioniști desăvârșiți și extraordinar de muncitori, reporter+operator, non-stop alături de noi, în același ritm, căldură, ploaie… un efort imens. Imensă întreaga echipă de producție. Nici nu vă imaginați ce mobilizare de forțe este în spatele a ceea ce se vede la televizor. Mulțumesc, Kuty, Mona, Dan Haiducu, Robert și tuturor oamenilor care fac ca „Asia Express” să se întâmple! Felicitări, Nicolai și Sorin!”

Felicitări și vouă, Ioana State și Mane Voicu! Ați fost fantastici!

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

cosoi jpg
Cezar Ouatu   FOTO Sorin Stana, revista OK jpg
Iuliana Tudor   Sorin Stana, OK Magazine (2) jpg
Donna Mills în 1975, profimedia 0681390580 jpg
Heidi Klum  foto   profimedia 1118270099 jpg
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii   FOTO Antena 1 jpg
hub cultural  JPG
Eva Peron  foto   profimedia 0569918749 jpg
Ben Affleck Jennifer Garner și mama lui Chris profimedia 0880711729 jpg
Cori Gramescu, sursa foto Instagram jpg
Mihaela Rădulescu s a întors în Italia, unde a murit Felix Baumgartner  FOTO captură Instagrama jpg
Amal și George Clooney, înainte de nunta lor din 2014, Profimedia jpg
DSC 1152 JPG
Odiseea jpg
Otniela (9) jpeg
Amal și George Clooney, GettyImages (3) jpg
Giulia Farnese, amanta lui Rodrigo Borgia devenit Papa Alexandru al VI lea   wikipedia   FOTO Instagram jpg
colaj travel Bulgaria  jpg