Ipocrizia de tip Dan Capatos
Dacă există ceva ce mă scoate din minţi mai consecvent ca imbecilitatea de la televizor e ipocrizia de acolo. În povestea cu Emil Boc am cunoscut forme agresive
Dacă există ceva ce mă scoate din minţi mai consecvent ca imbecilitatea de la televizor e ipocrizia de acolo. În povestea cu Emil Boc am cunoscut forme agresive ale ambelor. Uneori desfăşurate concomitent. Sunt câteva legende pe care le suport greu. Ele sunt construite pe concediul raţiunii. Pe incapacitatea de a te gândi la ce spui şi a spune simultan. Pe dorinţa de a molfăi extatic nişte idei simpliste vehiculate tâmp şi des pe tonul omului care ştie care e treaba. ”Capatos face audienţă. Asta vrea publicul, ce face el acolo”. Iată o prostie. Ce înseamnă mă că face rating? 200.000 de oameni înseamnă că face rating? Şi ăia se uită unii dintre ei cu jenă. Alţii se uită cum te uiţi la ceva ce te intrigă. Deci despre ce succes vorbim?! A fost o emisiune lider de piaţă cu câteva sute de mii de oameni atâta vreme cât n-a investit nimeni în intervalul respectiv. E ceea ce i-am spus şi atunci când am intrat în direct la el în emisiune. Atâta vreme cât se bătea cu ameţeala lui Dan Diaconescu,da. Şi ăsta a făcut rating pe câteva cazuri. Succesul emisiunii lui a fost momentan. Nu un obicei.
Şi ajungem la chestiune. L-a dat pe Emil Boc în fundul gol. Discuţia antrenată de gest a fost mult mai amplă ca gestul în sine. Nici 300.000 de oameni nu a strâns cu aşa ceva. Prin comparaţie, în acelaşi timp, la Mircea Badea se uitau cu 70.000 de oameni mai mulţi. Postul de nişă mai urmărit ca cel generalist. Adică atât de interesat era publicul de ce se petrecea acolo şi atât de mult slujea el interesul acestuia. Deci pe de-o parte îşi argumentează felul său de a face televiziune punând totul în spatele publicului. Băi, ăştia vor! Eu aş face alt tip de emisiuni dacă aş avea pentru cine. Da’ cu publicul ăsta imbecil ce să faci...
Şi aici vine un nou tip de ipocrizie. De ce l-a dat pe Emil Boc în fundul gol? Pentru că e o chestiune de siguranţă naţională. A vrut să tragă un semnal de alarmă. Asta ca să ştiţi. Nu care cumva să vă închipuiţi că e vorba despre rating. Nu. Pentru că vedeţi bine că nu prea face. Şi atunci Dan Capatos a trecut spre dimensiunea aceasta moralistă a emisiunii.
Aş vrea în final să fac recurs la ultima întâlnire pe care am avut-o cu Dan. Se petrecea acum câteva săptămâni. Stătea de vorbă cu Cristi Brancu. I-am salutat pe amândoi. În timp ce dădeam mâna cu Dan am simţit nevoia să ataşez zâmbind un “tot respectul!”. Aşa mi-a venit. Zâmbind ca mine. El, zâmbind ca el, zice: “dacă a existat vreodată”. Şi nu m-am putut abtine, că ce să faci, aşa e în tenis, i-am raspuns: “a existat!”. Ironia sorţii e că am fost sincer. A existat. Acum de ce s-ar mai lega acesta?!
