Irina Shayk arată senzaţional în costum de baie, la doar o lună de când a născut

Actualizat:
irina shayk 1 png

După naşterea primului său copil, la sfârşitul lunii trecute, se pare că modelul internaţional Irina Shayk a revenit repede în formă, de parcă nici nu ar fi fost gravidă. În mai puţin de o lună de la momentul în care a devenit mămică, iubita lui Bradley Cooper se mândreşte din nou cu o siluetă de invidiat, în costum de baie.

Ieri, Irina Shayk a distribuit pe contul său de Instagram o fotografie într-un costum de baie minuscul, întinsă pe o saltea gonflabilă, în mijlocul unei piscine. Modelul în vârstă de 31 de ani a adăugat şi o descriere: „situaţia actuală, înainte ca soarele să apună“, în timp ce profita din plin de razele soarelui, relaxându-se.

Irina avea un început de burtă de gravidă. ( Getty)

Aşadar, este proapătă mămică şi încă are un corp de model, cu un abdomen aproape plat. Irina şi-a dezvăluit sarcina, dar nu a confirmat în mod direct, după ce a apărut într-un show Victoria Secret la Paris, anul trecut în noiembrie, în lenjerie intimă şi cu început de burtică de gravidă. Ea şi logodnicul său, Bradley Cooper, au fost foarte discreţi pe tot parcursul gravidităţii, dar şi în relaţia de cuplu, aşa că am putut-o vedea pe frumoasa modelină însărcinată, numai în fotografiile de paparazzi. Ea şi Bradley formează un cuplu încă din 2015.

Foto: Getty, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg