Iubirile lui Charlize Theron. De ce actriţa preferă acum singurătatea

Actualizat:
1 soc jpg jpeg

Actriţa de 44 de ani pare că s-a resemnat în privinţa bărbaţilor, găsindu-şi împlinirea afectivă alături de cei doi copii adoptaţi.

Una dintre cele mai frumoase femei din lume nu şi-a găsit perechea. Cine ar fi crezut asta despre actriţa care a recurs, în cele din urmă, la adopţie pentru a fi mamă! O alegere cât se poate de inspirată, dat fiind faptul că cei doi copii, spune ea, o echilibrează. Iar acum decla­ră că nu este în căutarea unui partener şi nici a unui tată pentru copii. Din contră: ea îşi este suficientă alături de copiii săi, Jackson, de 8 ani, şi August, de 5. „Fiicele mele sunt cea mai mare iubire a vieţii mele. Cu ele nu mă simt ni­ciodată singură“, a declarat ea într-un interviu recent, referindu-se la copii ca la fiice, pentru că Jackson, deşi s-a născut băiat, este trans­gender, fiind tratat de Char­lize ca fată. „Cred cu tărie că femeile îşi pot face viaţa pe care şi-o doresc singu­re. Şi mai cred că ideea unei relaţii e impusă mai degrabă de societate ca fiind ultra­necesară. La modul: evident că asta vrei şi ai nevoie. Ţi se induce ideea asta. Dar nu este cazul meu“, a mai punc­tat actriţa, acceptarea rapidă a sexualităţii lui Jackson făcând parte tot din lupta ei împotriva preconcepţiilor şi a discriminărilor societăţii.

La concluzia că nu are nevoie de o relaţie nu a ajuns, însă, fără să fi încercat să-şi găsească jumătatea. Şi a făcut asta chiar cu genuri dife­rite de bărbaţi. După o relaţie îndelungată cu actorul Stuart Townsend, încheiată în 2010, a mai avut relaţii stabile, tinzând, după propriile mărturisiri, să se piardă pe sine în bărbatul de lângă ea. Desigur, nu toate au fost reale. Relaţia de un an începută în 2014 cu un Sean Penn de 59 de ani pe-atunci a fost... una fără viitor, Charlize declarând că oricum nu avea de gând să se mărite cu el. Iar relaţia sugerată de presă în 2018 cu Brad Pitt a fost... neadevărată, con­form spuselor ei. „Am avut o întreagă relaţie despre care habar n-am avut”, a comentat ea, referitor la asta. Dar, în ciuda acestor căutări fără rezultat, Theron susţine că a găsit ferici­rea alături de Jackson, August şi Gerda Maritz, mama ei, care o ajută cu creşterea copiilor. „Este familia pe care şi-a creat-o şi o apără cu orice preţ”, spune un apropiat.

Acelaşi apropiat spune şi că trecutul actriţei din Mad Max a lăsat urme adânci în privinţa felului în care ea se raportează la bărbaţi - de unde şi dificultatea de a-şi găsi perechea. Când Charlize era mică, mama sa l-a împuşcat pe tatăl ei, Charles, ca autoapărare când aces­ta, beat fiind, a ameninţat că le împuşcă pe amândouă. Episodul a fost traumatizant pen­tru Charlize, creându-i ideea că şi ea trebuie să aibă devotamentul matern suprem al ma­mei sale, asta chiar împotriva bărbatului cu care formează un cuplu. „Experienţa aceea a învăţat-o să nu aibă încredere în bărbaţi, să nu aibă răbdare sau toleranţă cu ei“, comentează sursa. „Nu simt că acum îmi lipseşte ceva din viaţă. O relaţie pur şi simplu nu este ceva ce caut acum...“, concluzionează actriţa.



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg