Iubirile lui Ion Besoiu

Actualizat:
10994343 932175180149757 8687790849764016707 n jpeg

Regretatul actor a avut patru soţii şi un singur copil. Pe ultima lui soţie a iubit-o cel mai mult.

image

Ion Besoiu a fost unul dintre cei mai chipeşi actori români şi a avut mare succes la femei. Aşa că nu e de mirare că a fost căsătorit de patru ori.

„Prima mea căsătorie a fost cu o cântăreaţă foarte talentată, când aveam 23 de ani. A durat câteva luni, apoi m-am recăsătorit de două ori, iar cea de-a patra soţie, e filoloagă. E minunată, sunt fericit”, povestea Ion Besoiu.

De altfel, pe ultima soţie, maestrul Ion Besoiu a iubit-o cel mai mult. Luminiţa Marcu  era, la bază, profesoară de franceză şi italiană, însă a lucrat câţiva ani buni în presă. Ulterior a intrat în televiziune, însă a preferat să nu o facă din faţa camerelor de filmat, ci doar din spate, de unde a îndrumat generaţii întregi prezentatori de televiziune. A fost o femeie discretă, pe care admiratorii lui Besoiu ajunseseră s-o cunoască doar din povestirile acestuia.

Ion Besoiu şi Luminiţa Marcu.

„Era un om extraordinar, de o frumuseţe fizică şi spirituală ieşită din comun, cu o imensă influenţă benefică asupra mea. Avea mare grijă ce să fac şi la ce să renunţ. Era sufletul meu”, mărturisea Ion Besoiu într-un interviu acordat în urmă cu mai mulţi ani.

La moartea ei, în 2007, actorul a fost devastat. „Când a murit, mi s-a zguduit credinţa în Dumnezeu”, spunea acesta despre femeia cu care s-a însurat când avea 61 de ani.

Ioana, în vârstă de 36 de ani, este singura fiică a lui Ion Besoiu. Ea s-a născut în urma căsătoriei cu actriţa Emilia Dobrin.

„Nu pot să definesc sentimentul de tată. Îl ai de când odorul tău e în pântecul mamei. Cu ivirea unui copil, viaţa, Sărbătorile, capătă o altă semnificaţie. Sunt cel mai fericit, pentru că a moştenit de la mine patima istoriei. Se spune că cine n-a sădit un pom şi n-a făcut un copil a trăit degeaba pe pământ. Eu vă recomand cu căldură să faceţi copii, dar, din păcate, în vremurile astea e tot mai greu”, mărturisea Ion Besoiu.

Prietenă bună cu Maria Marinescu, Ioana Besoiu s-a măritat cu un om de afaceri din Braşov, despre care presa locală a scris că i-ar fi fost infidel. Ioana este mama unei perechi de gemeni de 2 ani.

Ioana şi Ion Besoiu



Recente pe Ok! Magazine

Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg