Iubirile lui Neagu Djuvara

Actualizat:
Neagu şi soţia lui, France Djuvara jpeg

Trei femei au reuşit să-i facă inima să tresalte. Doar cu una dintre ele a fost căsătorit...

Nunta cu France a fost oficiată de Monseniorul Vladimir Ghika.

Istoric, diplomat şi filosof, Neagu Djuvara a publicat de-a lungul vieţii nenumărate lucrări de referinţă de filosofia istoriei şi istoria României, dar a vorbit în câteva ocazii şi despre viaţa personală.

Neagu Djuvara a fost căsătorit o singură dată, cu France, de care s-a separat în urmă cu 31 de ani, însă înainte de căsătoria cu ea, şi-a dorit ca o altă femeie să-i devină soţie.

„Ca să vezi că la 99 de ani îmi vin lacrimile-n ochi când mă gândesc la fata asta pe care-am iubit-o la 15 ani. Nu m-am mai întâlnit cu ea. Ne-am scris ani de zile. Ea nu putea să nu ştie că e marea mea dragoste, asta trebuie să-o fi simţit. Pe vremea aceea nu vorbesc de amour cu grand A, eşti prieten. Mai târziu zici: „Stai, dom’le, dar erai îndrăgostit”. Nu poţi să întrebi pe cineva care era îndrăgostit dacă era frumoasă. Nu contează! Pentru mine, ea este modelul dragostei, ca să spun aşa: Sofica F. Delicateţea, fineţea, nobleţea acestei fete erau indescriptibile”, a mărturist Djuvara într-un interviu pentru life.ro.

„Eu cu Sofia - poloneza de care am fost îndrăgostit trei ani şi despre care cred şi acum, la bătrâneţe, că ea a fost femeia care-mi fusese hărăzită mie, soţia mea ideală pentru toată viaţa, vreo 3-4 ani ne-am scris regulat şi, închipuiţi-vă că am păstrat toate scrisorile, într-o fostă cutie de bomboane, legată împrejur cu panglică roşie!”, a spus Djuvara pentru "Formula AS".

Nici cu France, care i-a devenit soţie, lucrurile n-au decurs aşa cum a sperat. „După vreo şapte ani de căsnicie, m-am trezit blocat acolo (la Stockholm), am fost numit de urgenţă secretar de legaţiune şi nu m-am putut întoarce. Am fost deci despărţiţi, nevastă-mea şi cu mine, timp de un an şi jumătate, în care s-a întâmplat nenorocirea. Eu m-am îndrăgostit de o tânără româncă (n.r. - Mia Prodan), pe care de altfel o ştiam din copilărie. Dar, ca să vorbesc ca popii de pe vremuri, n-am ajuns la spurcata împreunare. Soţia mea însă a picat. Iar eu, când am aflat, după un an şi jumătate, că a picat, am suferit foarte mult. Nevastă-mea era superbă la 26-27 de ani şi ea a căzut mai întâi pentru că nişte guri rele i-au spus că eu ştiam, când am plecat, că nu mă pot întoarce. Deci a avut impresia că a fost trădată. Am mai stat totuşi împreună încă nişte ani, până când tot ea n-a mai vrut să audă de mine”.

„N-am divorţat niciodată de nevastă-mea. Pentru că în momentul când într-adevăr m-aş fi gândit s-o fac, când eram plecat în Africa şi nevastă-mea n-a vrut să mă-nsoţească, în momentul ăla ce era să fac eu, când veneam în vacanţă din Africa? Cu soacră-mea mă înţelegeam foarte bine, veneam şi şedeam în casa soacrei mele, alături de nevastă. Pe urmă fiică-mea şi mai târziu nepoată-mea, erau un fel de ciment care vroia ca familia să rămână unită. Dacă aş fi divorţat ce să fac? Când veneam în vacanţă să stau la hotel, sau ce?”

image

Despre Mia Prodan, femeia de care s-a îndrăgostit în timp ce era însurat cu France, spunea: „Am regăsit-o la puţin timp după sosirea mea accidentală la Stockholm a doua zi după 23 august ’44... Descopeream parcă o altă femeie (n.r. - Mia fusese o parteneră de joacă din copilărie), de o frumuseţe şi de o distincţie nebănuite, însoţite de o inteligenţă subtilă, aproape stranie. M-am îndrăgostit nebuneşte... Ea s-a lăsat încet ademenită, apoi fierbinte, dar era, la 26 de ani, virgină, iar eu nu mă putem hotârî să-mi trădez soţia rămasă în ţară sub ocupaţie. (...) Am iubit-o la şapte ani distanţă după căsătorie. (...) Şi au trecut astfel săptămânile, poate chiar două luni de pasionate îmbrăţişări şi frământări, până s-a întâmplat inevitabilul: a furat-o altul, mai nebun, mai hotărât, un tânăr pictor danez... Era chiar nebun: pe când îi făcuse Miei curte la Copenhaga, fără succes, într-o seară, când s-a întors ea de la birou, şi-a găsit mobilele odăii aruncate pe geam în stradă! Ăsta-i genul de tipi care cuceresc femeile delicate... N-am avut în toată viaţa mea un sentiment mai aprig de durere şi disperare ca în acele săptămâni de cumplită gelozie după aflarea nefericirii mele”.

Mia Prodan

Astfel de dezvăluiri ale venerabilului istoric Neagu Djuvara au fost strânse de Editura Humanitas într-o carte aniversară - „444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara” -, prilejuită de sărbătorirea a 100 de ani de viaţă a fostului diplomat.



Recente pe Ok! Magazine

Alexandru Ioan Cuza si sotia sa, Elena Cuza, fosta Elena Rosetti Solescu jpeg
Vedeta din Jurassic Park Sam Neill a învins cancerul, Profimedia (4) jpg
Casa Albă, Donald Trump  foto   profimedia 1095249967 jpg
Buclele blonde au devenit sinonime cu Marilyn Monroe  jpeg
FotoJet (73) jpg
Ionela Năstase   Facebook 3 jpg
Melania Trump, Ivanka Trump  foto   Profimedia jpg
Cristina Bâtlan 3 jpg
Melanie Griffith și Antonio Banderas   GettyImages 154488464 jpg
George și Amal Clooney, Profimedia (5) jpg
Charles, Camilla, Trump SUA 2026, Profimedia (4) jpg
bărbat și femeie în anii 70  foto   profimedia 0896515473 jpg
2 frank sinatra profimedia 0051142512 jpg jpeg
Melania Trump  foto   profimedia 1094412540 jpg
Atentat la viața lui Donald Trump în același loc cu Ronald Reagan  Profimedia, Getty Images jpg
David Hasselhoff, profimedia 0140384089 jpg
FotoJet (71) jpg
Vedeta Familiei juriu jpg