Iulia Vântur, apariție spectaculoasă în Mumbai la cea mai scumpă nuntă a planetei

Românca noastră nu putea rata marele eveniment din India urmărit pe tot globul, care a reunit celebrități din toate cele patru zări.

Iulia Vântur a fost o apariție atinsă parcă de Zeul Midas. FOTO: Instagram
Iulia Vântur a fost o apariție atinsă parcă de Zeul Midas. FOTO: Instagram

Iulia Vântur a făcut din nou senzație în India! Ea s-a aflat pe lista invitaților la cea mai extravagantă nuntă a momentului, cea a lui Anant Ambani, fiul celui mai bogat om din India și al 11-ea din India (averea lui atinge valoarea de 115 miliarde de dolari!), cu Radhika Merchant, fiica unui prosper cuplu de afaceriști din domeniul farmaceutic.

Printre sutele de invitați la evenimentul care a avut loc la Mumbai, centrul financiar și de entertainment indian, apariția româncei Iulia Vântur a fost ca o nestemată rară din îndepărtata Europă, printre numeroase vedete locale, europene și de la Hollywood, precum Tony Blair, Boris Johnson, Hilary Clinton, Priyanka Chopra și Nick Jonas, John Cena, Kim și Khloe Kardashian, Mike Tyson, Arjun Kapoor, Sara Ali Khan și fratele ei, Ibrahim Ali Khan, Ranbir Kapoor și Alia Bhatt, Suhana Khan.

Și, întrucât vorbim despre o nuntă tradițională indiană, care presupune diverse momente celebrate pe parcursul mai multor zile, Iulia Vântur și-a ales mai multe ținute. Prima dintre ele a fost un top negru cu bretele din paiete, purtat cu un sari paietat, cu model în zig-zag, în negru și argintiu - o interpretare foarte modernă, elevată, a clasicului port tradițional hindus.

O a doua apariție a fost absolut strălucitoare, Iulia Vântur părând că a fost atinsă de însuși Zeul Midas, care transforma în aur tot ce atingea. Sari-ul său auriu, bogat ornamentat cu paiete și cristale cusute în spic, dar având și multiple transparențe, i-a dat aerul unei zeițe, ținuta fiind în același ton cu părul său blond-auriu.

O altă filmare postată pe Instagram o surprinde pe apropiata lui Salman Khan într-un outfit cu aer regal, cu un caftan alb cu inserții aurii. O ținută pe măsura faimei sale clădite la Bollywood și pe măsura unui adevărat festival nupțial, pe care familiile miliardare a celor doi miri au plătit echivalentul a 156 de milioane de dolari.

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg