Ivana Chubbuck revine în România. Organizează cursuri de actorie şi public speaking

Actualizat:
Ivana Chubbuck jpeg

Ivana Chubbuck, creatoarea şcolii de actorie de la Hollywood care-i poartă numele şi trainer al unora dintre cei mai cunoscuţi actori printre care se numără şi Charlize Theron, Halle Berry, Brad Pitt, James Franco, JakeGyllenhaal, Sylvester Stallone, Jim Carrey sau John Voight, da startul unei noi serii de cursuri de actorie şi public speaking în septembrie, la Bucureşţi.

image

Metodă Ivanei Chubbuck se adresează atât actorilor cât şi celor care vor să-şi dezvolte capabilităţile de prezentare şi interacţiune cu un auditoriu, indiferent de industria din care provine acesta. Ivana Chubbuck revine la Bucureşţi după 5 ani de când a susţinut prima oară cursurile de actorie, „The power of the actor” este tehnică de lucru cu actorii care a făcut-o celebra la Hollywood şi în lumea întreagă.

“Sunt extrem de bucuroasă şi gata să mă întorc în Bucureşţi. M-am îndrăgostit de această ţară şi de oamenii ei. Tehnică mea te ajută să-ti foloseşti durerea, fricile sau insecurităţile, că să depăşeşti orice piedică sau să câştigi ceea ce îţi doreşti. Majoritatea oamenilor folosesc traumele sau fricile complet autodistructiv, însă metodă mea te învaţă tocmai să construieşti, să ajungi la cea mai bună varianta a ta. Asta este un lucru bun şi pentru un personaj, dar şi pentru viaţă fiecăruia. Abia aştept că românii să beneficieze de aceste idealuri împreună cu mine, pentru că vom face acest lucru împreună!”, declara Ivana Chubbuck.

image

Cursul durează 3 luni (septembrie- noiembrie 2018), 50 de cursanţi vor avea ocazia să lucreze intensiv cu David Lipper, asociatul Ivanei de peste 20 de ani, şi el actor şi pedagog al tehnicii Chubbuck: ”România are un loc special în inima mea. Bunica mea, Coca Lipper, s-a născut şi a crescut la Rădăuţi. Când a izbucnit războiul, a emigrat împreună cu bunicul meu în Canada. M-am născut la Montreal şi acolo am şi făcut studiile de actorie. În 2012, Ivana m-a rugat să vin la Bucureşţi să predau cursuri de actorie. A fost prima oară când am simţit cum e să fii “acasă” şi am avut imediat o conexiune cu oamenii de aici.”

La finalul celor trei luni, David va selecta cei mai buni participanţi pentru Masterclassul de două zile susţinut de Ivana. “Cursul nu este dedicat exclusiv actorilor, el este un instrument de lucru de autodezvoltare pentru oricine”, povesteşte David Lipper. ”Acest proces te ajută să îţi depăşeşti toate fricile şi anxietăţile, folosindu-le tocmai în sprijinul tău. Ce e minunat la această tehnică este, că la fiecare serie de cursanţi, cei care nu urmăreau o carieră în actorie, au declarat că a avut un impact major în viaţă lor personală sau în cea de business. Unii din ei erau jurnalişti sau antreprenori şi şi-au dorit această experienţă pentru a deveni mai puternici şi pentru a progresa în carieră lor.”

image

Unul dintre cursanţii Ivanei este Alin Calbau, fondatorul Magnolia Acting Studio şi organizatorul acestui curs: “Că absolvent al Facultăţii de Drept, al Academiei Diplomatice şi A.S.E., aveam în faţă o promiţătoare carieră diplomatică. Dar nu era ceea ce mi-am dorit, ci un drum pe care l-am ales din dorinţa de a-mi mulţumi tatăl. M-am înscris în programul Ivanei şi am urmat cele trei luni de cursuri cu Frantz Turner. La finalul acestora, mi-am dat seama că am nevoie în continuare de acest program, atât pentru dezvoltarea mea personală, cât şi pentru a-mi recăpăta încrederea de mult pierdută. În cei trei ani pe care i-am petrecut la Hollywood, mi-am dat seama de impactul pe care programul Ivanei l-a avut asupra mea, iar dorinţa de a-l aduce în România a fost atât de mare încât iată-ne la prima ediţie!”

Chubbuck Technique este organizat de Magnolia Acting Studio. Mai multe detalii găşiţi pe siteul http://www.magnoliastudio.ro/  şi  http://www.ivanachubbuck.com.



Recente pe Ok! Magazine

Andreea Marin   FOTO Alex Gâlmeanu pentru Secret Nipple (1) jpg
Murat Yakin, antrenorul Elveției, Profimedia (1) jpg
ElaC1 jpg
Carmen Electra din nou în Playboy (2) jpg
cabral instagram jpg
3 paulina porizkova jpg jpeg
FotoJet (86) jpg
FotoJet (83) jpg
thylane blondeau instagram jpg
Andreea Bănică (2) jpg
Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan la Palatul Elysee, iulie 2026   FOTO Administrația Prezidențială (3) jpg
FotoJet (82) jpg
FotoJet (80) jpg
Elvis  foto   profimedia 0675135032 jpg
angela similea 12 jpg jpeg
mari jpg
1 bonnie tyler shutterstock 98898728 jpg jpeg
Anne Hathaway, GettyImages (2) jpg