Ivanka Trump vs. Chelsea Clinton

Actualizat:
ivanka chelsea jpeg

Rivale pe scena politică, cele două fiice ale candidaţilor la Casa Albă sunt prietene în viaţa de zi cu zi. Iată cum au evoluat acestea în familiile „concurente“.

Ivanka şi Chelsea

Stare civilă

Fiica lui Donald şi a fostei neveste a acestuia, Ivana Trump, frumoasa blondă este născută pe 30 octombrie 1982, în Manhattan. Fost model şi actuală femeie de afaceri, ea e căsătorită din 2009 cu investitorul Jared Kushner, cu care are trei copii: Arabella, Joseph şi Theodore.

Ivanka şi familia ei

Fiica lui Bill şi a lui Hillary Clinton a văzut lumina zilei în Little Rock, Arkansas, pe 27 februarie 1980, în timp ce tatăl ei îşi exercita primul mandat ca guvernator. În 2010 s-a căsătorit cu bancherul Marc Mezvinsky, iubitul ei încă din copilărie, cu care are doi copii: Aidan şi Charlotte.

Chelsea

Looking Back

A crescut în lumea plină de fiţe a New York-ului, într-o familie mult prea ocupată pentru a acorda atenţia cuvenită copiilor: „Singurele momente în care mă simţeam aproape de tata erau în biroul său, când eu stăteam aşezată pe mochetă şi construiam zgârie nori precum el, numai că din piese de Lego“. Avea doar 11 ani când părinţii au divorţat, printr-un adevărat război financiar pentru împărţirea averii - un moment extrem de mediatizat, care a afectat-o: „Părinţii mei au făcut tot ce au putut ca să mă protejeze, dar au fost şi momente foarte dure, pentru că eu nu ştiam de partea cui e adevărul“.

Când s-a născut, tatăl ei era guvernator, iar mama sa avocat. Prenumele ei se datorează unui cântec interpretat de Joni Mitchell, Chelsea Morning, pentru că mama ei era mare fan al solistei. Când avea 12 ani, tatăl său a fost ales preşedinte şi a crescut în timpul celebrului scandal Sexgate în care acesta a fost implicat. Extrem de inteligentă şi dedicată, Chelsea a sărit un an şcolar datorită capacităţilor sale, iar timpul liber şi-l ocupa cu fotbalul, studiul pianului, orele de dans şi de teatru. Acesta este motivul pentru care cei din serviciile secrete au numit-o „domnişoara Energie“.

Evoluţie

Manechin, ca mama ei, iar, mai apoi, absolventă a Universităţii Pennsylvania precum tatăl său, aceasta a crescut într-un univers al diamantelor. A lansat prima linie vestimentară ce-i poartă semnătura, are un brand de bijuterii şi este vice-preşedinte al Trump Org., însărcinată cu dezvoltarea companiei şi achiziţiile imobiliare ale imperiului tatălui său.

Plină de diplome (licenţiată în Istorie, cu un master în Sănătate Publică şi cu un doctorat în Relaţii Internaţionale), aceasta a activat pe Wall Street până să fie numită reporter special NBC News. În plus, este vice-preşedintele Fundaţiei Clinton, ce militează pentru condiţii mai bune în sistemul de sănătate peste tot în lume.

Duelul ”preşedinţilor”

„Tatăl meu este dur şi perseverent, onest şi autentic. Este un optimist care va lupta să arate lumii potenţialul Americii. Îşi iubeşte familia şi patria din tot sufletul. Politicienii sunt judecaţi în funcţie de promisiunile pe care le fac, eu vă rog să îl judecaţi pe tatăl meu după rezultatele sale“.

Donald Trump, Ivana Trump, Ivanka Trump

„Mama mea a fost eroul meu toată viaţa. Mi-o amintesc în copilăria mea muncind zi şi noapte. Mi se părea că poate face orice, poate muta munţii din loc. Este, în continuare, acelaşi om dedicat şi încă nu a dovedit tot ceea ce are de dovedit. Îmi doresc să o cunoaşteţi pe Hillary pe care o ştiu eu: un model şi cea mai bună mamă pe care puteam să o am“.

Chelsea Clinton, Bill, Hillary Clinton, Marc Mezvinsky

Prietenie împărtăşită

„Chelsea este o fată extraordinară şi o prietenă foarte bună. Înainte de această campanie nu am discutat niciodată chestiuni legate de politică, este un subiect pe care îl evităm. Prietenia va fi întotdeauna mai importantă decât politica“.

„Ivanka nu are nimic superficial. Este un omagiu pe care i-l aduc, pentru că nu m-a dezamăgit niciodată. Am fost prietene mult înaintea acestor alegeri şi cu siguranţă vom rămâne prietene şi după“.

text: elena stoichiţă. foto: hepta, guliver/getty images, instagram



Recente pe Ok! Magazine

Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg