Jane Seymour are 68 de ani, dar arată la fel ca în serialul Dr. Quinn. Uite cum au evoluat gemenii pe care i-a născut la 44 de ani! FOTO

Actualizat:
4 dr2 jpg jpeg

A jucat în numeroase producţii, dar serialul Dr. Quinn a fost cel care i-a adus consacrarea. Astăzi, la 68 de ani, Jane îşi păstrează frumuseţea şi pare că a făcut un pact cu timpul, pentru că are aceleaşi trăsături. Ba mai mult, anul trecut, actriţa a pozat şi pentru Playboy.

Jane Seymur continuă să arate fabulos la aproape 70 de ani. Actriţa a ales naturaleţea şi a ocolit întotdeauna bisturiul. Micaela din Dr Quinn a dezvăluit câteva dintre trucurile care o ajută să se menţină. ''Încerc să mănânc sănătos, cresc găini şi cultiv legume. Merg la sală constant, dar nu exagerez. Am încercat Botox odată şi m-am simţit ca un unicorn. Sprâncenele mele erau extrem de ridicate, nu păreau normale’’, a povestit Seymour la o emisiune televizată din Marea Britanie.

4 jane4 jpg jpeg

Când nu se află pe platourile de filmare, Jane pictează şi îşi comercializează tablourile în întreaga lume. ''La început credeam că oamenii nu m-ar accepta ca artist, pentru că eram cunoscută ca şi actriţă, dar primele mele patru picturi au fost vândute unui colecţionar care le dorea şi nu avea nici un interes în profesia mea. Eu fac totul din plăcere. Îmi place să pictez, să joc, să călătoresc, am o viaţă minuntă’’, a adăugat ea.

1 jane1 jpg jpeg

Pe lângă astea, Seymour e mai tot timpul pe terenul de golf, face pilates şi dansează foarte mult. Actriţa este mamă a patru copii, dar nici sarcinile nu şi-au lăsat amprenta pe trupul ei zvelt.

12 janes jpg jpeg

Jane Seymour a născut doi băieţi gemeni la 44 de ani. John şi Kristopher au acum 23 de ani şi par să fi împrumutat multe dintre trăsăturile mamei lor. Actriţa mai are doi copii dintr-o căsnicie anterioară - pe Katherine (36 de ani) şi pe Sean (32 de ani).



Recente pe Ok! Magazine

Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg