Ce bine arată la 56 de ani! Janet Jackson, invitata surpriză de la Balul Rozelor din Monaco

Actualizat:

Cântăreața a fost, pentru o seară, partenera lui Christian Louboutin, cel care sub semnătura căruia s-a desfășurat celebrul bal din Principat.

Janet Jackson la Balul Rozelor (2) jpg

Weekendul trecut, Monaco, micul principat aflat la granița dintre Franța și Italia, a fost din nou în fierbere, seria evenimentelor estivale continuând cu celebrul Bal al Rozelor.

Acesta este unul dintre cele mai aşteptate evenimente din Principatul Monaco, fiind găzduit de Prinţul Albert de Monaco şi soţia sa, Charlene, alături de surorile principelui, Caroline şi Stephanie. Totodată, este una dintre manifestările princiare folosite de Casa de Grimaldi pentru a oficializa diverse evenimente, precum logodne sau anunţarea naşterii vreunui moştenitor.

Anul acesta, Prințesa de Hanovra, ca președinte al Fundației Princess Grace, și creatorul de modă Christian Louboutin au ales împreună tema evenimentului: Bal de la Rose, Întoarcerea veselilor ani '20.

Printre invitații aleși pe sprânceană s-a aflat actrița Fanny Ardant, dar și cântăreața Janet Jackson, care a fost partenera de-o seară a lui Christian Louboutin la balul organizat în Salle des Etoiles (Sala Stelelor) din incinta Palatului Princiar.

Janet Jackson la Balul Rozelor (1) jpg

Janet Jackson a intrat în atmosfera balulului alegând o ținută all-black, la care a purtat o perucă tunsă ca-n epoca anilor '20, cu care a făcut furori. De altfel, chiar dacă outfitul său era o little black dress cu o mică trenă, Janet a scos-o din linia sa clasică obișnuită cu acel colier foarte rock cu lanțuri, cu multiplele brățări oversize negre și cu oja de un roz intens - un pic sfidând eticheta de Palat purtând acele sandale cu degetele la vedere.

Acesta a fost primul Bal al Rozelor orchestrat stilistic de Louboutin, până acum cel desemnat fiind regretatul Karl Lagerfeld, care în 2019 a murit la vârsta de 85 de ani din cauza complicațiilor cancerului pancreatic. Balul de vineri precede L'Exhibition(niste), o retrospectivă a lucrării lui Louboutin care se desfășoară până pe 28 august la Grimaldi Forum din apropiere.

Înființat de Prințesa Grace în 1954, Balul Rozelor este un concept filantropic și a fost organizat de fiica ei Caroline, Prințesa de Hanovra, de la moartea lui Grace în 1982. 

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg