Janet Jackson s-a întors. Vezi cât de în formă este diva la 49 de ani!

Actualizat:
4 janet jackson 2002 2258675 jpg jpeg

Are 49 de ani şi este singurul membru al celebrei ei familii care mai ţine numele Jackson în viaţă. Vorbim, evient, de sora cu la fel de mare succes comercial ca al regretatului Rege Pop.

image image image

Janet Jackson, căci despre ea este vorba, a susţinut pe 31 august primul concert din noul ei turneu mondial, Unbreakable, la Rogers Arena din Vancouver, Canada.

Că lumea încă nu a uitat-o pe cea care domina scena muzicală, alături de Michael, în anii ‘80 şi ‘90, o demonstrează ovaţiile la scenă deschisă pe care le-a primit la începutul showului.

Evident că Janet n-a putut să nu includă în concert un omagiu pentru răsposatul ei frate, care şi-ar fi sărbătorit ziua de naştere pe 29 august, Janet cântând celebrul lor hit-duet, Scream.

Mai mult, în ciuda celor aproape 50 de ani ai săi, Janet a demonstrat că încă mai stăpâneşte mişcările de dans care au făcut-o celebră, spre încântarea celor prezenţi la concertul ei de revenire. O singură nemulţumire am avea, legată de outfitul ei de scenă, puţin cam exagerat în detalii şi accesorii, însă părul şi machiajul divei au fost aproape de perfecţiune.

Nouă ne place. Vouă?

image

Foto: HEPTA



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg