Jason Derulo va deveni tătic. Cine este femeia de care s-a îndrăgostit în pandemie şi cu care îşi întemeiază o familie?

Actualizat:
16 jason 7 jpg jpeg

Artistul a anunţat că el şi iubita lui aşteaptă primul lor copil

Jason Derulo este în al nouălea cer: el şi iubita lui, Jena Frumes, vor deveni părinţi. Starul a împărtăşit fanilor o filmare în care el şi Jena se plimbă pe o plajă - iar Jena lasă la vedere burtica proeminentă. "Nici că s-ar putea să fiu mai fericit despe acest capitol din viaţa noastră", a scris el. Jason a cunoscut-o pe modelul Jena Frumes la sală, chiar înainte de începutul pandemiei. "Amândoi avem această pasiune de a face sport mult. O mai văzusem o dată la sală şi îmi plăcuse de ea. A doua oară deja mi-am zis că merg să vorbesc cu ea. Şi restul e istorie", a povestit Jason. "Iar acum cred că am ajuns la acea vârstă la care te gândeşti şi la copii", a adăugat starul în vârstă de 31 de ani. Atât el, cât şi Jena, care are 27 de ani, sunt foarte populari pe social media - iar acum, noua lor viaţă în trei va deveni cu siguranţă un subiect intens urmărit de fani.

13 jason 8 jpg jpeg
10 jason 5 jpg jpeg
9 jason 4 jpg jpeg

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg