Jean Paul Gaultier, invitatul Nanei Mouskouri la Bucureşti

Actualizat:
rtr20grm jpeg

Prieteni de ani buni, creatorul de modă francez şi cântăreaţa elenă s-au reîntâlnit la concertul pe care aceasta l-a susţinut în Capitală.

Prieteni de ani buni, creatorul de modă francez şi cântăreaţa elenă s-au reîntâlnit la concertul pe care aceasta l-a susţinut în Capitală.

Ieri seară, iubitorii de muzică bună au putut s-o asculte pe Nana Mouskouri, cea mai populară voce a Greciei, într-un concert excepţional organizat la Sala Palatului. Aflată pentru prima dată în România, artista a cântat doar câteva dintre piesele care au făcut-o celebră în toată lumea, printre care şi „White rose of Athenns“, „Opa Ni Na Nai“, „Gloria Eterna“, dar şi „Amazing Grace“, „Only Love“ sau „I Have A Dream“.

Chiar şi la 77 de ani, Nana Mouskouri a făcut un spectacol de excepţie, spre bucuria spectatorilor.

image

De-a lungul carierei sale, artista elenă a cântat alături de Elvis Presley, Julio Iglesias, Gheorghe Zamfir şi alţi artişti celebri. Aseară, mesajul ei a ajuns acolo unde trebuie.

Printre cei care au venit să vadă concertul s-a numărat şi Jean Paul Gaultier, celebrul creator de modă francez.

Nana Mouskouri este cea mai populară voce a Greciei şi a reuşit să înregistreze de-a lungul carierei peste 1.500 de cântece, în 15 limbi diferite, pe 450 de albume

Foto: Reuters



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg