Jenna Dewan şi Channing Tatum s-au reunit! Care e relaţia lor?

Actualizat:
3 channing 2 png png

De când şi-au anunţat divorţul, Jenna Dewan şi Channing Tatum n-au mai fost văzuţi împreună. Ea a rămas în Los Angeles şi şi-a continuat proiectele, în timp ce actorul a plecat într-o aventură ce s-a derulat în mai multe ţări. Acum, însă, cei doi foşti soţi au fost văzuţi din nou împreună. Ocazia? Fiica lor de cinci ani, Everly.

Văzuţi pentru prima dată împreună după anunţul divorţului

Cei doi au fost văzuţi în timp ce o duceau pe Everly la lecţii de dans. În fotografiile respective, Jenna Dewan apare ţinând-o pe micuţă în braţe, în timp ce Channing le secunda îndeaproape. Aceasta este pentru prima dată când paparazzi îi surprind în formulă de trei de la anunţul separării lor.

Amintim că Jenna şi Channing au anunţat în aprilie că divorţează după nouă ani petrecuţi împreună. Atunci, cei doi au anunţat că au de gând să se implice activ în viaţa micuţei lor, pentru ca aceasta să nu simtă că face parte dintr-o familie destrămată.

Jenna Dewan s-a dedicat proiectelor personale

Channing a călătorit



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg