Jennifer Aniston s-a logodit!

Actualizat:

N-ar fi pentru prima dată când presa de peste Ocean susţine că celebra actriţă a acceptat cererea în căsătorie a iubitului ei, însă avem, de data asta, toate motivele din lume să credem astfel de veşti, din moment ce PR-ul lui Justin Theroux a confirmat zvonurile.

N-ar fi pentru prima dată când presa de peste Ocean susţine că celebra actriţă a acceptat cererea în căsătorie a iubitului ei, însă avem, de data asta, toate motivele din lume să credem astfel de veşti, din moment ce PR-ul lui Justin Theroux a confirmat zvonurile.

Tabloidele americane au publicat duminică seară ştirea conform căreia fosta soţie a lui Brad Pitt e pe cale să se mărite cu Justin Theroux. Mama actriţei, Nancy Dow (76), a declarat că nu ştie nimic despre acest lucru şi că ar fi aflat despre minunata veste din ziare.

„Nancy e-n al nouălea cer că Jen se va căsători cu Justin“, susţine o sursă.

Iar reprezentantul actorului i-a ţinut acesteia isonul: „Justin Theroux a avut parte de o zi de naştere minunată vineri, când a primit un dar extraordinar de la iubita sa, Jennifer Aniston, care i-a acceptat propunerea în căsătorie.“



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg