Jennifer Aniston demontează zvonurile legate de divorțul de Brad Pitt: ”Nu mai am nimic de ascuns!”

Jennifer Aniston și Brad Pitt, Getty (3) jpg

Jennifer Aniston face lumină. Care au fost motivele ce au dus la divorțul adorabilului cuplu pe care îl forma cu Brad Pitt?

Tot timpul s-a speculat că a fost vorba de copii. Că Brad Pitt și-a dorit copii, iar Jennifer Aniston nu. Ei bine, actrița s-a decis să spună adevărul căci, așa cum a mărturisit, s-a săturat și, până la urmă, nu are nimic de ascuns.

În cadrul unui interviu acordat ”Allure” și publicat miercuri, 9 noiembrie, Jennifer Aniston, acum în vârstă de 53 de ani demontează scenariul ”egoismului său” în relația cu Brad Pitt, actorul de 58 de ani.

Presa și lumea întreagă a dat atunci, la vremea respectivă, verdictul clar: Au divorțat fiindcă ea nu voia copii.

Jennifer Aniston mărturisește: ”Mi-a păsat enorm de carieră. Și, Doamne ferește, să ai carieră și să nu faci copii.”, a spus cu obidă actrița.

”S-a vehiculat intens scenariul că soțul m-a părăsit că nu voiam să îi fac copii. Sunt numai minciuni, la ora aceasta chiar nu am nimic de ascuns.”, spune vedeta din ”Friends” în interviu.

Jennifer Aniston a fost căsătorită cu Brad Pitt între 2000 și 2005 și a spus adevărul: ”Am trecut prin fertilizare In Vitro, am băut ceaiuri chinezești, tot ce se face când nu reușești să concepi un copil. Ei bine, nimic nu a funcționat. Vomitam tot.”, a mărturisit Jennifer Aniston.

Actrița recunoaște că a fost greu să gestioneze judecata presei, fără a ști adevărul. ”Ce bine era dacă mă sfătuia cineva să-mi congelez ovulele. Să-mi fac această favoare. Atunci nu m-am gândit, iar acum este mult prea târziu. Trenul a plecat din gară de mult.”, a spus cu nostalgie Jennifer Aniston.

Încă un exemplu de cum te poate afecta judecata oamenilor. Cei care nu sunt în locul tău, dar emit păreri și verdicte. Fiecare are o luptă a sa, care uneori poate părea exact inversul a ceea ce este, de fapt.

Actrița și-a dorit copii cu Brad Pitt. Când abia începuseră să iasă împreună în 1998, deveniseră răsfățații presei.

După ce s-au căsătorit, Jennifer Aniston a dat de înțeles că voia o familie cu starul ”Fight Club”. ”E timpul, pot începe să lucrez la un bebe, sunt pregătită și simt că e cazul să mai încetinesc motoarele”, spunea Jennifer Aniston publicației ”The Guardian”, în 2004.

Însă în 2005, cuplul anunța despărțirea iminentă, după cinci ani de mariaj, iar Brad Pitt a fost suspectat că începuse să se vadă cu Angelina Jolie chiar încă de când era căsătorit cu Jennifer Aniston.

Nu a fost să fie, însă cele două staruri au rămas în relații bune. Brad Pitt se înțelege bine cu toate fostele, mai puțin cu cea mai impunătoare, vedeta din ”Malificent”, Angelina Jolie.

Foto: Getty



Recente pe Ok! Magazine

Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg