Actorul Jesse Metcalfe s-a despărțit de iubită

Jesse Metcalfe

Jesse Metcalfe  și Corin Jamie-Lee Clark au decis să pună capăt iubirii lor după doi ani de relație.

Cei doi s-au întâlnit în mai 2020, în pandemie, apoi au fost împreună în carantină la casele lor din Los Angeles și Canada.

O persoană din interior a spus pentru  People că Metcalfe „a pus capăt lucrurilor după ce și-a dat seama că relația lor nu va merge la următorul nivel”.

Actorul și modelul nu se mai urmăresc pe Instagram. 

De fapt, starul a considerat că cel mai bine ar fi să elimine toate imaginile cu Clark de pe pagina sa de Instagram, dar ea nu a simțit nevoia să îi urmeze exemplul, așa că există încă o mulțime de fotografii cu Metcalfe pe platforma sa de socializare.

jesse

Metcalfe, în vârstă de 44 de ani, și Clark, care împlinește 30 de ani pe 22 decembrie, și-au făcut relația publică în decembrie, la aproximativ șapte luni după întâlnirea lor inițială.

O sursă a declarat pentru People că cei doi au fost inițial doar prieteni , dar relația a evoluat în timp.

Metcalfe se întâlnea cu Cara Santana, cu care s-a logodit în cele din urmă, după o relație de 10 ani, dar s-au despărțit în 2019.

Înainte de Metcalfe, Clark se întâlnea cu Shannon Leto, fratele mai mare al actorului Jared Leto și bateristul trupei rock Thirty Seconds To Mars.



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg