J.F. Kennedy, îndrăgostit de o suedeză cu câteva săptămâni înainte de nunta cu Jacqueline. Scrisorile lui de amor, scoase la licitaţie

Actualizat:
1 ei jpg jpeg

Întreaga lume ştie că John F. Kennedy a avut mare succes la femei, însă prea puţini cunosc aplecarea pe care aceasta o avea pentru scris. Mai ales scrisori de dragoste, adresate unei iubite suedeze pe care fostul preşedinte american o avea cu numai câteva săptămâni înainte de nunta cu Jacqueline Kennedy.

O casă de licitaţie din Boston a scos la vânzare trei scrisori de dragoste „revelatoare” pe care Kennedy le-a scris unei iubite suedeze pe care a cunoscut-o în 1953, cu numai câteva săptămâni înainte de-a se însura cu Jacqueline.

Bobby Livingston, vice preşedintele RR Auction, a declarat pentru revista People că posedă trei scrisori lungi de opt pagini, adresate unei anume Gunilla von Post, şi că se aşteaptă să le vândă cu peste 30.000 de dolari, mai exact cu 38.400$.

2 jfk jpg jpeg

Conform celor declarate de Linvingston, scrisorile cu pricina sunt „destul de explicite” şi „starea în care se află ele indică faptul că von Post le-a citit în mod repetat şi le-a manevrat îndelung”.

Kennedy a avut o scurtă aventură cu von Post după ce s-au întâlnit pe Reviera Franceză cu numai câteva săptămâni înainte de-a ajunge la altar cu cea care a şi devenit Prima Doamnă a Statelor Unite. Scrisorile respective indică faptul că JFK avea încă sentimente puternice pentru iubita lui suedeză, însă acest lucru nu l-a împiedicat să ajungă la altar cu altcineva.

Amintiri de neuitat

Gunilla a murit în 2011, însă a apucat, în timpul vieţii ei – mai exact în 1997 - , să scoată pe piaţă o autobiografie în care a detaliat relaţia amoroasă pe care a avut-o cu fostul preşedinte american. Conform celor scrise de ea în cartea ei, Kennedy a încercat să-şi încheie mariajul cu Jaqueline şi să o aducă pe suedeză în SUA, însă acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.

Casa de licitaţie care deţine scrisorile de dragoste dintre cei doi amorezi e de părere că reunirea lui Kennedy cu von Post n-a fost posibilă pentru că ar fi coincis cu alte evenimente importante din viaţa lui, cum ar fi ambiţiile lui politice, faptul că Jacqueline pierduse o sarcină, în 1955, şi apoi a rămas din nou gravidă în 1956.

3 profimedia 0098256355 jpg jpeg

În scrisori, Kennedy scrie că era „trist să aflu că nu mai vii în Statele Unite până la urmă şi că te măriţi cu un fermier”, adăugând că „plănuiesc să mă întorc vara viitoare ca să te văd”.

“Dacă nu te căsătoreşti, vino aici, pentru că mi-ar face mare plăcere să te văd”, stă scris în altă scrisoare. „M-am distrat de minune cu tine vara trecută. Este o amintire foarte plăcută, tu eşti extraordinară şi mi-e dor de tine!”

Cei doi foşti amorezi s-au mai văzut o singură dată. La o gală organizată la Waldorf Astoria, în 1958, când von Post era însărcinată cu primul ei copil. Soţul ei şi-a pierdut viaţa într-un accident de avion, în 1960, iar Kennedy a fost asasinat trei ani mai târziu, în noiembrie 1963.

Foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Nicole Kidman cu noul ei iubit în Italia profimedia 1118449016 jpg
Alina Pușcău Instagram png
Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner, Foto Instagram  (2) png
imagine generata cu AI png
Georgina Rodriguez (1) jpg
Victor Hugo (1802 1885), scriitor francez, fotografie portret de tip Woodbury de Cliché Bertall, 1860 1869, profimedia 0652818418 jpg
Mihaela Radulescu a implinit 57 de ani png
Alina Puscau FOTO Instagram
Jennifer Lopez și copiii, vacanță 2026 în Italia, Foto Instagram (2) jpg
Alina Puscau la nunta Printesei Martha Louise cu Durek Verret   Instagram 2 jpg
vedetă  foto   Instagram jpg
Matt Damon și Charlize Theron Odiseea, profimedia 1118121525 jpg
cosoi jpg
Cezar Ouatu   FOTO Sorin Stana, revista OK jpg
Iuliana Tudor   Sorin Stana, OK Magazine (2) jpg
Donna Mills în 1975, profimedia 0681390580 jpg
Heidi Klum  foto   profimedia 1118270099 jpg
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii   FOTO Antena 1 jpg