Jocul cu păpuşile îi ajută pe copii să îşi dezvolte empatia. Iată ce dezvăluie un studiu de specialitate

15 iunie, 2021
1 barbie bop image 7 hi res jpg jpeg

După perioada pandemică, în care copiii au fost nevoiţi să renunţe la activităţile de grup alături de colegi şi prieteni, iar şcoala s-a mutat în mediul online, preocuparea părinţilor legată de abilităţile de comunicare ale celor mici a devenit una prioritară.

Dacă te numeri printre părinţii care s-au confruntat în pandemie cu preocuparea constantă de a le alcătui micuţilor tăi un program atractiv în izolare, iată ce avantaje surprinzătoare are una dintre cele mai la îndemână soluţii, potrivit unui studiu britanic recent. Timpul îndelungat petrecut de copii acasă, în timpul pandemiei, a ridicat semne de întrebare în legătură cu dezvoltarea abilităţilor lor de comunicare – cum şi în ce fel vor fi afectate? Cu atât mai presantă a fost misiunea părinţilor de a înlocui activităţile de altădată, în care cei mici interacţionau liber cu cei din jur. Este o temă actuală care, de altfel, a stat şi la baza unui sondaj de opinie realizat de One Poll în Marea Britanie, care relevă că, în acest nou context social, părinţii au o altă listă de priorităţi în legătură cu copiii lor: dorinţa de a absolvi studii superioare sau o şcoală de prestigiu a trecut pe planul doi, după comunicare!

Astfel, potrivit sondajului de opinie, şase din zece părinţi pun accentul pe abilităţile de comunicare ale copiilor, mai mult decât pe calificările lor academice. Sondajul, realizat pe un eşantion de 2.000 de mame şi taţi ai unor copii cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani a evidenţiat că peste 90% dintre părinţi consideră empatia ca fiind atributul cheie pe care şi-ar dori ca urmaşii lor să-l dezvolte. Alţi 40% sunt de părere că înţelegerea propriului comportament şi a consecinţelor acestuia este un lucru esenţial pe care copiii trebuie să-l înveţe, iar o treime dintre cei chestionaţi cred că este important ca cei mici să ştie cu adevărat să asculte. Dar ce soluţii avem la îndemână, chiar în propriul cămin, pentru a cultiva skill-urile sociale ale celor mici?

captioned barbie bop 5 jpg jpeg

Cum îşi dezvoltă singur copilul tău abilităţile de comunicare

Sondajul a fost realizat pentru a înţelege mai bine modul în care părinţii privesc conceptul de empatie, după ce specialiştii în neuroştiinţă de la Universitatea din Cardiff au colaborat cu celebrul brand de păpuşi Barbie într-o cercetare care a folosit neuroimagistica pentru a explora în premieră efectele jocului cu păpuşi. Investigaţiile au arătat că, în timp ce se joacă cu păpuşile, copiilor li se activează părţi din creier asociate cu procesarea informaţiilor sociale şi cu empatia, indicând faptul că acest mod de a petrece timpul liber îi ajută pe copii să-şi exerseze abilităţile de comunicare chiar şi atunci când se joacă singuri. Mai mult, rezultatele au demonstrat că acest tip de joacă le permite celor mici să-şi dezvolte empatia şi alte skill-uri sociale mai mult decât atunci când se joacă pe tabletă.

8 captioned barbie bop 4 jpg jpeg

Timp de 18 luni, Dr. Sarah Gerson şi colegii săi de la Universitatea din Cardiff au studiat în amănunt efectele jocului cu păpuşi. Echipa a monitorizat activitatea de la nivelul creierului a 33 de copii cu vârste între 4 şi 8 ani, în timp ce se jucau cu diverse păpuşi Barbie – descoperind astfel că pe parcursul jocului li s-a activat acea regiune a creierului asociată cu empatia. Cercetarea vine şi pe fondul sensibil al faptului că mulţi părinţi şi-au exprimat preocuparea faţă de faptul că nu ştiu care sunt cele mai bune modalităţi pentru a le dezvolta empatia copiilor lor.

Efectele surprinzătoare ale jocului cu păpuşi, dovedite ştiinţific!

25% dintre părinţi declară că nu e posibil ca un copil să-şi dezvolte abilităţile sociale jucându-se singur, potrivit sondajului realizat de One Poll. Ei bine, cercetarea de la Cardiff vine să contrazică preconcepţiile multora dintre părinţi. Pe de altă parte, 7 din 10 părinţi ar încuraja joaca celor mici cu o anumită jucărie dacă ar şti că s-a dovedit faptul că aceasta le dezvoltă inteligenţa emoţională – iar studiul de la Cardiff tocmai asta face: părinţii au acum dovada faptului că o soluţie clasică şi atât de la îndemână precum jocul cu păpuşi este cu adevărat benefică!

2 barbiebenefitsofplayedit 12 jpg jpeg

„Jocul cu păpuşile are un impact pozitiv asupra copiilor, dar până acum nu aveam şi date neuroştinţiifice care să demonstreze aceste beneficii”, spune Lisa McKnight, General Manager Barbie. „Rezultatele acestei cercetări evidenţiază faptul că jocul cu păpuşi pregăteşte copiii pentru viitor, dezvoltându-le aptitudinile sociale. Pe măsură ce continuăm să explorăm potenţialul infinit al fiecărui copil, suntem mândri că jocul cu păpuşi dezvoltă skill-uri atât de preţuite de părinţi, skill-uri ce pot genera viitorul succes emoţional, academic şi social al copilului.” Cu această ocazie, Barbie a lansat şi un hub online (www.barbie.com/benefits) cu resurse pentru părinţi, bone şi copii care să îi ajute pe cei mici în dezvoltarea abilităţilor sociale, un hub ce a fost creat împreună cu scriitoarea, psihologul şi expertul în empatie Dr. Michele Borba.



Recente pe Ok! Magazine

Regina Mathilde și Regele Philippe al Belgiei, cu Prințul Gabriel, Prințesa Elisabeta, Prințesa Eleonore și Prințul Emmanuel în felicitarea de Sărbători   Casa Regală belgiană jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg
Garner Affleck jpg
Andreea Marin la protestul pro democrație jpg