Julia Roberts: ”Cui îi mai pasă de pedichiură, când ai copii?!“

15 mai, 2016
Studio Portraits of Julia Roberts jpeg

Dacă Basinger a fost un sex simbol cu o încărcătură erotică mult mai puternică, Julia Roberts, în schimb, o eclipsează pe Kim la capitolul box office şi talent. Este una dintre cele mai profitabile actriţe – figurând în top cu un profit de peste 2,6 miliarde de dolari pentru 40 de filme.

image

Rămâne în continuare în top, fiind una dintre cele mai populare actriţe, chiar dacă de ani buni duce eforturi concertate de a fi plictisitoare – aşa cum fac doar sta­rurile care ştiu că au ajuns la o maturitate profesională care le permite absenţa din ştiri, fatală pentru altele. „Cu faima şi succesul pe care le-am obţinut, am cumpărat timp pentru familia mea“, explică Julia (48), mult mai selectivă cu filmele în care joacă de când s-a căsătorit (în 2002) cu cameramanul Da­niel Moder, dăruindu-i trei copii: gemenii Hazel şi Phinnaeus (11) şi fiul Henry (8). Astfel, dacă în 2010 ai văzut-o în Eat, Pray, Love (la filmări luându-şi întreaga familie cu ea în toate locaţiile din Ita­lia, India şi Bali), iar în 2012 în Oglindă, oglinjoară, film urmat de excelentul August: Osage County, pentru care a fost nominalizată la Oscar – luna aceasta o vezi în comedia Mamă, ce zi!, alături de Jennifer Aniston, iar în iunie în Maşina de bani, cu George Clooney, în regia lui Jodie Foster. Roberts alege cu grijă câte o pereche de scenarii: o comedie romantică, genul care a consacrat-o, şi o dramă, genul care i-a adus finalmente Oscarul (cel din 2001, pentru Erin Brockovich). Iar între filmări, remarca interesant cineva, nici măcar nu e preocupată să-şi plimbe familia prin vreun aeroport asaltat de paparazzi, cum ar face, chipurile, clanul Brangelina, ori să-i ducă pe cei mici la vreun eveniment public la Farmers Market din Los Angeles, precum Ben Affleck cu Jennifer Garner. Julia chiar nu vrea să fie văzută. S-a scufundat într-o discreţie totală de când e femeie la casa ei.

Ce e dincolo de imagine?

image

„Ce-oi fi făcut cu atâta timp liber înainte de a avea copii şi de ce nu am apreciat asta?! Să dai tot timpul liber din lume pentru copii e, însă, un schimb al naibii de avantajos. Acum mi se întâmplă să nu mai am când să-mi fac pedichiura, dar sunt cu adevărat fericită. Cui îi pasă dacă picioarele tale nu arată perfect? Mama mea făcea totul în casă. Gătea minunat şi avea propria grădină, aşa că ne hră­nea sănătos – de la ea am învăţat şi eu să-mi hrănesc organic azi familia“, povesteşte Julia, care a făcut o pasiune din grădinărit şi lifestyle organic, la casa ei din Malibu, cu energie solară. „Când ai patru oameni de îmbrăcat înainte de a ieşi din casă, nu mai petreci atât de mult timp în oglindă privindu-te. Dar eu oricum aşa am fost mereu. Niciodată nu m-am coafat şi machiat doar ca să merg la piaţă. Azi trebuie să fie foarte derutant şi dificil pentru o tânără ve­detă la Hollywood. Sunt constant analizate chirurgical centimetru cu centimetru. Nu ştiu dacă aş fi reuşit în Hollywoodul de azi!“

Într-un fel, Julia trăieşte o continuare a poveştii din filmul Notting Hill, în care a jucat alături de Hugh Grant – este super-vedeta măritată cu un anonim. La fel cum, multă vreme, a semănat al naibii de tare cu fata din Runaway Bride, din 1999, în care a jucat alături de Richard Gere (cu care se reunea la nouă ani după răsu­nătorul success al peliculei Pretty Woman). În Runaway Bride era fata care fugea mereu de la altar. Şi poate nu vă mai amintiţi, dar în vara lui 1991 toată presa vuia, exasperată de scandalul provocat de Roberts, care… chiar fugise de la altar. Acolo unde ar fi trebuit s-o aştepte Kiefer Sutherland. Fiindcă da, a fost o vreme când Julia nu era deloc „plictisitoarea“ soţie de azi. Iubirile ei aterizau mereu pe prima pagină a tabloidelor: de la Liam Neeson la Daniel Day-Lewis, Dylan McDermott, Ethan Hawke, Matthew Perry, Benjamin Bratt, toţi i-au fost iubiţi. Cu Dylan chiar s-a logodit. Dar apoi… a fugit. Doar era Iubita Americii. Şi se comporta cumva şi ca o răsfăţată – căci, spre deosebire de Basinger, Julia a avut de mică întins în faţă covorul roşu. Mama ei, Betty Lou Bredemus, fusese actriţă, iar tatăl, Walter Roberts, scenarist – şi împreună conduceau o şcoală de actorie pentru copii. Aşa încât nici ei, nici fratelui Eric nu le-a fost greu să ştie ce carieră vor urma.

Kiefer Sutherland şi Julia Roberts

Perioada de criză

– care chiar cu un an înainte cucerise întreaga Americă cu filmul

. Totul era aranjat: nunta urma să aibă loc într-un spaţiu de filmare al studiourilor 20th Century Fox. Trandafirii, tortul, rochia, costu­mul mirelui – toate erau bifate. Dar cu câteva zile înainte de nuntă, Julia a anulat totul, fugind la un castel din Scoţia cu prietenul mire­lui, actorul Jason Patric. Apropiaţii spun că ar fi avut motive să facă asta... Kiefer avea grave probleme cu băutura – de-asta încheiase şi mariajul precedent. Iar în acelaşi 1991, în februarie, când el şi Julia au stat câteva zile certaţi, Kiefer s-a distrat cu o dansatoare de la Crazy Girls Club din Hollywood, iar totul a ajuns în presă, Julia internându-se la Cedars-Sinai Medical Center – chipurile, bolnavă de gripă. În fapt, escapada amoroasă a lui Kiefer o sfâşiase. Atât de vulnerabilă era în realitate. După acea gravă cădere nervoasă, Julia şi-a jurat că nu va mai lăsa nimic şi nimeni s-o atingă.

iar acesta mi se pare unul dintre citatele ei esenţiale, care spun multe despre ea şi personalitatea ei. De-asta nu are con­turi de socializare media şi nu-şi caută numele pe Google – nu vrea să vadă niciun comentariu negativ care ar durea-o prea tare. De-asta a fugit atunci de la altar – şi-a dat seama că, oricât l-ar fi iubit pe Kiefer, el ar fi dus-o la colaps, fiind un bad boy care o putea răni atât de uşor. De-asta l-a ales ulterior pe Lyle Lovett, cu care a ajuns prima dată la altar – toţi au spus că era prea urât pentru ea, însă ea l-a considerat îndeajuns de urât încât s-o divinizeze şi să n-o înşele niciodată. Şi, ar zice unii, de-asta s-a căsătorit şi cu cameramanul Danny Moder (care a divorţat pentru ea), visând la o fericire de tip

, în care o divă e adorată de un muritor de rând. Toată lumea a spus că mariajul nu va dura. Dar au trecut 14 ani. S-ar părea că lumea s-a înşelat. Însă în fortăreaţa ei anti-colaps pe care şi-a construit-o alături de soţul Danny şi copii, a ridicat prea multe ziduri. Inclusiv unul împotriva fratelui Eric, care a fost arestat de câteva ori pentru posesie de droguri şi violenţă conjugală. Chiar şi unul împotriva surorii Nancy Motes, asistentă de producţie la serialul

, care s-a sinucis la 37 de ani cu o supradoză de pastile, suferind de depresie. Aceasta a fost a doua perioadă de criză prin care a trecut Julia – atunci când Nancy a murit în februarie 2014 şi a lăsat în urmă un sfâşietor bilet de adio, învinuindu-şi sora fiindcă o tratase urât şi o îndepărtase, aruncând-o şi mai tare în ghearele depresiei. „Iubita Americii e o scorpie“, a decretat Nancy.

Lyle Lovett şi Julia Roberts

Lecţia ei

E o vină cu care Julia va trăi de-acum încolo. În turnul ei de fildeş organic, ecologic şi cu steagul PETA, din dorinţa de a-şi menţine echilibrul şi de-a elimina orice sursă de energii negative, Julia a re­fuzat, în fapt, să-şi ajute sora suferindă. De-atunci, zvonurile nega­tive despre actriţă s-au înteţit – extinzându-se şi asupra mariajului ei. Există voci care spun că tratamentul aplicat lui Nancy l-a afectat pe Danny. Şi că cei doi ar trăi separat de ceva vreme, Julia purtân­du-se ca un general, conştientă de faptul că ea aduce banul în casă. Dar la sfârşitul anului trecut, actriţa a spus că-şi iubeşte soţul până la obsesie. Şi ce bine ar fi ca acesta să fie adevărul! Fiindcă tabloul familiei pentru care a făcut un pas în afara luminii reflectoarelor e prea frumos.

Iconic movie

Pretty Woman

Julia a povestit că Richard Gere nu voia în ruptul capului să joace în acest film. Aşa că regizorul Gary Marshall a chemat-o acasă la Richard – lăsându-i pe cei doi actori să stea de vorbă. Gere spune că nici nu-şi mai aminteşte ca Gary să fi fost de faţă, fiindcă a fost complet răvăşit când a văzut-o pe Julia. Iar în timp ce flirtau la un pahar de vin, Marshall l-a sunat pe Richard ca să-l întrebe cum decurg… ostilităţile. Julia a luat atunci repede un post-it pe care a scris: „Te implor, spune «Da!»“. „Mi l-a înmânat chiar în timp ce vorbeam la telefon. A fost atât de dulce. Am privit-o în timp ce îi spuneam lui Marshall, care era la celălalt capăt al firului: «Tocmai am spus Da!»“, a povestit Gere.

 text: ioana alina avram. foto: guliver/getty images/rex features, www.cinemagia.ro



Recente pe Ok! Magazine

Ana Violeta Bănică, fiica prezentatoarei Andreea Marin, cu iubitul ei   Instagram jpg
Mircea Diaconu   Facebook (6) jpg
Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg