Jurnalista Corina Drăgotescu devine cetăţean american

Actualizat:
Corina Dragotescu cetatenia americana (1) jpeg

După cinci ani petrecuţi peste Ocean, jurnalista are totul pregătit pentru a obţine cetăţenia americană. Iată detaliile.

image

În 2012, Jurnalista Corina Drăgotescu anunţa că a obţinut viză de emigrare în Statele Unite după ce a participat la Loteria Vizelor.

"Am viză de emigrare în SUA începând de astăzi. Voi pleca în scurt timp ca să dau drumul la acte. Plec pentru un viitor mai bun pentru fata mea. M-am dus în America foarte des, de 12 ani merg de două ori pe an, cel puţin. Am văzut cum este să trăieşti într-o ţară în care vin oameni din toate locurile şi în care toleranţa înseamnă ceva. Aveam nişte vise, am trăit 20 de ani să-mi ating acele vise. După 30 de ani de muncă, mă aşteaptă un anunţ al unui alt "domn Boc" care să-mi spună: nu avem bani să vă plătim pensia. Prefer să mă duc în afară unde să muncesc 10 - 15 ani, dacă Dumnezeu îmi dă sănătate, să-mi depun bani de pensie sau pentru viitorul copilului şi să reuşesc să-i ofer o viaţă normală familiei pe care o am. Pornesc pe un alt drum", mărturisea la acea vreme Corina Drăgotescu, despărţindu-se în lacrimi de telespectatorii săi de la România TV.

image

La începutul acestei săptămâni, chiar înainte de Sărbători, jurnalista a trecut cu brio de etapele pentru obţinerea cetăţeniei.

"Astăzi, marţi 21 noiembrie am trecut interviul şi testul pentru cetăţenia americană. În 21 decembrie depun jurământul şi atunci pot spune că sunt deja cetăţean american!", a anunţat Corina Drăgotescu pe pagina sa de socializare.

"Interviul a avut loc în San Bernardino şi a constat într-o discuţie amicală cu ofiţerul de la emigrări despre comunism şi capitalism, despre Ceauşescu şi Dracula, despre România şi limba română şi în câteva întrebări de istorie şi educaţie civică. A, şi mi-a dictat o frază să scriu.  Iar în timpul ăsta, Trump a graţiat curcanul de Thanksgiving", a mai notat ea într-o notă amuzantă.

image
image


Recente pe Ok! Magazine

sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg