Justin Bieber, primele declaraţii despre logodna cu Hailey Baldwin. Ce a spus artistul?

Actualizat:
justin bieber hailey baldwin logodna jpeg

Zilele trecute, după doar câteva luni de relaţie, Justin Bieber i-a oferit inelul de logodnă iubitei lui, Hailey Baldwin. Până astăzi, niciunul dintre cei doi iubiţi nu a spus nimic despre fericitul eveniment, însă acum Justin Bieber a făcut primele declaraţii.

image

Artistul a postat pe Instagram o fotografie în care apare alături de iubita lui, iar descrierea este una atipică pentru Justin Bieber.

„Am aşteptat un timp până să spun ceva, dar vorba circulă repede. Hailey, iubesc absolut tot ce are legătură cu tine. Sunt foarte fericit să petrec restul vieţii cu tine şi să aflu lucruri noi despre tine în fiecare zi. Te voi iubi încet, dar din tot sufletul. Promit să fiu capul familiei şi să fiu un om de onoare şi integru. Sper ca Iisus să ne ghideze în viaţă şi să ne facă să luăm cele mai bune decizii. Inima mea îţi aparţine în totalitate şi vei fi întotdeauna pe primul loc pentru mine. Hailey Baldwin, eşti iubirea vieţii mele şi nu aş vrea să trăiesc alături de altcineva. Mă faci un om mai bun şi ne completăm reciproc. Urmează cea mai frumoasă parte a vieţii mele. Totul capătă sens lângă tine. Sunt fericit că frăţiorul şi surioara mea vor avea ca exemplu un nou mariaj stabil şi îşi vor dori acelaşi lucru în viaţă. Dumnezeu a stabilit totul perfect pentru noi. Ne-am logodit în a şaptea zi din a şaptea lună. Numărul şapte este un număr magic, care reprezintă perfecţiunea spirituală. Dacă nu credeţi, căutaţi pe Google. Oare e o nebunie? Nu am plănuit nimic, totul a venit natural şi astfel avem viitorul asigurat. Vom fi mai fericiţi împreună la 70 de ani. Cel care îşi găseşte o soţie bună este răsplătit de Dumnezeu. Acesta este anul nostru norocos“, a scris artistul pe Instagram.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg