Kanye West chiar vrea să candideze. V-o imaginaţi pe Kim Kardashian Primă Doamnă?

Actualizat:
kanye west kim kardashian GettyImages 487811920 jpeg

Kanye West a precizat într-un interviu pe care l-a acordat ieri că a fost cât se poate de serios atunci când a anunţat că vrea să candideze la alegerile prezidenţiale din 2020, dar consideră că va trebui să se maturizeze considerabil înainte de a face acest lucru. Cântăreţul, care este căsătorit cu starleta TV Kim Kardashian, a spus că vrea să candideze pentru Casa Albă în 2020, la finalul unui discurs haotic pe care l-a susţinut la gala MTV Video Music Awards, la Los Angeles, luna trecută.

image

Declaraţia a fost considerată de majoritatea opiniei publice americane drept o glumă, dar, atunci când a fost întrebat de jurnaliştii de la revista Vanity Fair dacă vrea cu adevărat să se lanseze în politică şi în cursa prezidenţială, starul american a spus: "Da, cu siguranţă!".

În vârstă de 38 de ani, Kanye West a spus că, după reacţia lor iniaţială, fanii americani, uluiţi la început, au adoptat apoi o atitudine pozitivă faţă de ideea candidaturii sale, în ciuda faptului că artistul are reputaţia unui bărbat temperamental, cu numeroase izbucniri mânioase.

"Imediat după ce am spus acel lucru, oamenii au început să îşi spună: «Ia stai puţin, ne-ar plăcea cu adevărat asta, pentru că, de fapt, dacă stai să te gândeşti, el e un tip foarte chibzuit. De fiecare dată când se confruntă cu probleme, sare în faţa glonţului, apărând pe cineva. El este probabil cea mai sinceră vedetă pe care o avem». Nu am abordat această chestiune pentru că mi s-a părut că era amuzantă", a spus Kanye West.

"Acum, când ies în club, îmi spun: «Mai am cinci ani până când voi candida la funcţia de preşedinte, iar eu trebuie să mă instruiesc, să învăţ foarte multe lucruri, trebuie să mă maturizez considerabil»", a adăugat artistul american.

Kanye West, care nu a dezvăluit numele formaţiunii politice din partea căreia va candida la funcţia prezidenţială, a precizat faptul că tatăl său deţine două diplome de masterat şi că mama lui - care a murit în 2007 - era profesor universitar de engleză, deţinea un doctorat şi lucra pentru organizaţii de apărare a drepturilor civile.

image


Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg