Kate Middleton vs. Charlene de Monaco: Duelul prinţeselor!
Sunt cele mai influente prinţese din zilele noastre. Căci nicio altă jumătate feminină a unui moştenitor de tron sau a unui suveran nu s-a mai bucurat, în anul care a trecut, de o aşa expunere, precum cele două graţii cu tiară preţioasă
Duelul celor două roze: Charlene versus Kate
Au contat, evident, şi cele două perechi de moştenitori adorabili, Prinţii Gabriella şi Jacques, de partea Principatului de Monaco, respectiv George şi Charlotte, răsfăţaţii din Regatul Britanic. Au contat deoarece maternitatea le-a făcut pe aceste două superbe femei nişte adevărate eroine în ochii muritorilor de rând, care privesc la vieţile celor două ca la ecranizările unor basme. Pe 10 decembrie, anul trecut, Charlene, devenită mamă în preajma vârstei de 37 de ani, a trăit un moment special: prima aniversare a gemenilor ei. Ei bine, adorabilii blonzi cu atât de preţioasele titluri de Marchiz de Baux şi Contesă de Carladès l-au făcut pe tatăl lor să plece mai devreme de la un important summit politic, pentru a fi prezent la petrecerea dată în cinstea piticilor săi legitimi. Iar aceasta a fost una de pomină, căci la ea au fost invitaţi toţi supuşii drăgălaşilor prinţi, în plină stradă, mai exact în Place D’Armes din Monte Carlo. Aici, norocoşii s-au delectat cu două torturi delicioase, unul roz şi unul albastru, din care au gustat, totuşi, şi micuţele gazde. Ca un prinţ moştenitor care se respectă, Jacques le-a arătat tuturor celor care au fost de faţă la aniversarea lui ce ştie să facă: primii lui paşi! Iar dacă vă întrebaţi cum de reuşeşte soţia lui Albert să afişeze acea siluetă subţire, după o sarcină dublă, chiar suveranul de la Monaco ar putea avea răspunsul. Fosta înotătoare de performanţă munceşte zi lumină. „Este nerăbdătoare să fie cu copiii ei, tot timpul. Se trezeşte odată cu ei, la 6, 6.30, şi are grijă de ei toată dimineaţa. În fiecare zi. Apoi, continuă ziua cu munca la fundaţia ei şi mai face şi exerciţii fizice, antrenându-se la înot. Nu cred că cei mici ar fi atât de zâmbăreţi şi de fericiţi dacă ea n-ar fi această mamă extraordinară“, s-a confesat prinţul în vârstă de 57 de ani.
Casa Grimaldi: Prinţul moştenitor Jacques şi sora sa, Gabriella, au împlinit deja un an.
Pe de altă parte, şi Ducesa care a împlinit 34 de ani pe 9 ianuarie a marcat, într-un mod oficial, aniversarea de şapte luni a durduliei Charlotte. Aşadar, Kate a îmbrăcat-o pe prinţesa ei ca pe o bombonică, într-o compleu roz cu rochiţă şi pulovăraş, şi i-a făcut chiar ea nişte fotografii demne de o copertă de revistă glossy. Iar felicitarea de Crăciun a întregii familii Cambridge este şi mai şi: pare un afiş de film de la Hollywood. Nu unul de Crăciun, însă, căci frumosul tablou de familie e realizat într-un cadru cât se poate de tomnatic (doar a fost făcut în octombrie), în grădina palatului Kensington. Noul an aduce schimbări în special în viaţa neliniştitului George, în vârstă de doi ani şi jumătate, care merge, de luna aceasta, la grădiniţă. Să fi ajuns Kate la capătul răbdărilor, cu doi copii mici şi plini de energie, astfel încât a căutat o soluţie pentru cuminţirea „răului cel mai mare“? A se citi George. Bineînţeles, viitorul rege va avea, însă, un regim special, în sensul că va merge la grădiniţa Westacre Montessori, aflată la 20 de minute depărtare de reşedinţa ducilor din Anmer Hall, doar când tatăl William va fi de serviciu pe elicopterul-ambulanţă. Cu propunerea ca prinţul să meargă la o grădiniţă obişnuită ca Westacre Montessori a venit, bineînţeles, Kate. O decizie care nu a fost chiar pe placul Reginei Elisabeta, străbunica micuţului dorindu-şi ca acesta să fie educat de guvernanţi regali. 1-0 Kate!
Clanul Cambridge, în formaţie completă
Şi o altfel de nepotrivire de gusturi între cele două femei puternice de la Palatul Buckingham este cauzată, o să vă mire, de acel breton lung al lui Kate, cu care ducesa a debutat toamna trecută. Ei bine, am aflat recent că însăşi regina i-a sugerat soţiei nepotului ei să facă o schimbare de stil (vă aşteptaţi la asta de la o doamnă de 89 de ani?). Numai că ducesa n-a fost foarte încântată, după ce şi-a dat seama că tunsoarea o face să semene cu mama ei, Carole Middleton. „Nu prea sunt încântată de tunsoare. Pare bretonul mamei“, s-ar fi plâns ducesa apropiaţilor ei. Kate, nu te supăra, dar şi hainele tale par tot ale mamei…
Şi dacă tot a venit vorba de haine, atunci când cele două prinţese nu sunt cu ochii pe micuţii moştenitori, se întrec în apariţii publice elegante la evenimente caritabile sau gale. Fashion editorul OK!, Madena Pasăre, a comentat apariţiile lor importante din anul care tocmai s-a încheiat, iar cititorii au votat pe www.okmagazine.ro ţinutele memorabile.
În top 3 al ţinutelor purtate de fiecare prinţesă avem:
Charlene de Monaco
Balul Crucea Roşie - locul 1
Dacă Grace Kelly a purtat la acest bal unele dintre cele mai iconice rochii ale sale, Charlene a optat pentru un look cât se poate de modern, alegând o salopetă cu un design asimetric, într-o nuanţă vibrantă de roşu. Chiar dacă a fost o mişcare riscantă, acest outfit este unul dintre cele mai reuşite ale prinţesei. Accesorizarea este impecabilă.
[caption id="attachment_391474" align="alignnone" width="600"] Cea mai apreciată ţinută din 2015, semnată Valentino![/caption]
De Crăciun - locul 2
Îmi place aerul cool pe care îl transmite acest outfit. Capa este piesa centrală în jurul căreia se construieşte întreaga apariţie, aceasta fiind bine pusă în evidenţă de contrastul pe care îl face cu restul ţinutei. Rujul roşu e bine ales.
Ţinută Akris, pe 16 decembrie, la împărţirea cadourilor de Crăciun
Ziua Naţională a Principatului de Monaco
Nu ai nevoie de o ţinută „all black“ ca să araţi şic. Iar Charlene ne demonstrează perfect acest lucru în outfitul mov prună, cu influenţe din anii ’60. Pantofii poate ar fi trebuit să aibă tocul un pic mai mare, dar e ok şi aşa. O apariţie într-adevăr regală!
Ţinută Akris
Ţinutele lui Kate, în paginile următoare!
Kate Middleton
Gala 100 Women in Hedge Funds - locul 1
Cea mai apreciată ţinută din 2015, semnată Erdem
Iată una dintre cele mai spectaculoase apariţii de până acum ale ducesei! Mi-ar plăcea s-o văd că abordează mai des astfel de ţinute. Printul floral este cel care atrage toate privirile. Dar şi de data aceasta coafura şi pantofii fac notă discordantă cu restul ţinutei. Un coc lejer ar fi fost o opţiune mai bună, punând şi mai bine în valoare cerceii fabuloşi.
Premiera filmului Spectre, octombrie - locul 2
Rochie semnată de Jenny Packham
Croiala fluidă este o alegere potrivită pentru o apariţie elegantă, de red carpet. Totuşi, partea de sus a rochiei nu o avantajează. Mânecile transparente şi modelul petrecut sunt pentru cineva mai în vârstă... Merită o bilă albă pentru talia frumos marcată cu cristale.
Conferinţa Place2Be Headteacher, noiembrie - locul 3
Cu toate că a purtat această ţinută şi în 2012, acceso-rizând-o chiar cu aceiaşi pantofi şi plic, ducesa arată foarte bine. Aplicaţiile turcoaz din zona gâtului şi de pe mâneci conferă un aer glam. Apreciez faptul că rochiile frumoase sunt purtate mai mult de o dată.
FOTO: guliver/getty images/rex features, photoland/corbis images, palatul princiaR monaco