Kate Winslet, căsătorită a treia oară, în secret

Actualizat:

Actriţa de 37 de ani a fost condusă la altar chiar de Leo DiCaprio, partenerul său din "Titanic", în cadrul nunţii secrete cu iubitul ei de trei ani

Actriţa de 37 de ani a fost condusă la altar chiar de Leo DiCaprio, partenerul său din "Titanic", în cadrul nunţii secrete cu iubitul ei de trei ani, Ned Rocknroll.

Nici chiar părinţii lui Kate nu ştiau de planurile cuplului, care au ales o ceremonie destul de intimă. „Pot spune sigur că Kate Winslet s-a măritat cu Ned la începutul lunii, în New York, iar ceremonia a fost privată, fiind prezenţi doar cei doi copii ai ei, familia şi foarte puţini prieteni‟ , a declarat purtătorul de cuvânt al actriţei.

Poate a treia oară va fi cu noroc pentru Kate, care pare să fi dat de gustul nunţilor în secret, după căsnicia cu Jim Threapleton şi a doua căsătorie – secretă, de altfel – cu Sam Mendes în 2003.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg