Kenny Rogers, ultimul show

Actualizat:
2015 Australian Open   Day 11 jpeg

Ajuns la vârsta de 77 de ani, titanul Kenny Rogers e îngenuncheat de suferinţele fizice, unele specifice vârstei, altele cauzate de anii de excese. Căci, la fel ca artiştii din zona pop, rock ori hip hop, şi starul muzicii country a combinat faima cu patima alcoolului şi a drogurilor, care l-au împins vertiginos spre o prăpastie iminentă. Iar operaţiile estetice menite să-i şteargă mulţi ani de pe chip, pentru a scădea vizual diferenţa de vârstă dintre el şi cea de-a cincea lui soţie, Wanda Miller, n-au făcut decât să accentueze şi mai mult urmele lăsate de nopţile pierdute, de consumul de marijuana şi Ecstasy şi de bolile care-l macină pe zi ce trece: artrita, hepatita C şi cancerul de piele. Adăugăm la asta o operaţie de reconstrucţie a genunchiului şi o extirpare tumorală de la nivelul feţei şi avem tabloul complet al unei degradări fizice accentuate, cu care lui Rogers îi e tot mai greu să defileze pe scenă.

Ianuarie 2015, Kenny Rogers

Aflat în ultimul său turneu, intitulat sugestiv The Gambler’s Last Deal (care face referire la Gambler, unul dintre cele mai de succes hituri ale sale), americanul e hotărât să tragă cortina peste cei 58 de ani de carieră, fiind convins că nu mai are mult de trăit. Şi, deşi se bucură de un mariaj liniştit alături de cea care i-a dăruit acum 12 ani gemeni, pe Justin şi pe Jordan, Kenny Rogers priveşte în trecut spre perioada în care făcea duet cu Dolly Parton. Era anul 1983, când piesa Islands in the Streams, scrisă de Bee Gees, cucerea rapid topurile muzicale atât country, cât şi pop. Iar Rogers şi Parton deveneau câştigătorii Academy of Country Music Award, la categoria Single of the Year, alimentând imaginaţia fanilor cu o poveste de dragoste care, în realitate, nu s-a consumat niciodată. „E una dintre cele mai sexy femei pe care le-am întâlnit vreodată. Exista o puternică atracţie între noi şi fiecare seară petrecută pe scenă împreună era o încântare. O voi iubi mereu“, povesteşte astăzi nostalgicul Rogers, admiţând, însă: „N-a fost niciodată ceva sexual între noi“.

Cu Dolly Parton

De altfel, artistul nu se dădea în vânt după aventuri de-o noapte, cât după fantezii sexuale trăite prin telefon – de unde şi megascandalul din 1993 provocat de cea de-a patra lui soţie, Marianne Gordon, care i-a dat în vileag fetişul. Acum el se apără şi spune: „Eu credeam că a avea o soţie înseamnă că poţi face sex oricând vrei, ceea ce la mine însemna cam tot timpul“. Şi, având în vedere că are şase copii, e de la sine înţeles că artistul era activ sexual, şi nu doar la telefon! Acum, când toate acestea au rămas în urmă, iar pofta de aventuri s-a ostoit, veteranul muzicii country vrea, cumva, să se reconcilieze cu trecutul şi cu toate femeile care i-au trecut prin braţe. „Atât cât mai pot!“

A cincea familie. Wanda Miller şi gemenii Justin şi Jordan



Recente pe Ok! Magazine

Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg