Kevin Spacey a fost internat de urgență cu suspiciune de infarct

Actorul american a ajuns pe mâna medicilor după ce un membru i-a amorțit timp de opt secunde.

kevin spacey gettyimages jpg

Unii ar spune că l-au ajuns blestemele celor care l-au acuzat de abuz sexual, fără nicio soartă de izbândă. Alții ar spune că Dumnezeu îl iubește oricum, mai ales după spaima pe care a tras-o acum, când a ajuns de urgență la spital cu suspiciune de infarct.

Kevin Spacey era invitat la un festival de film în Uzbekistan când, în timpul unui discurs, a simţit că „întreg braţul stâng i-a amorţit timp de opt secunde", potrivit publicațiilor americane „The Sun” şi „Los Angeles Times”.

Acesta a fost transportat de urgență la un centru medical și a fost tratat acolo. „Kevin Spacey a fost dus la un centru medical din cauza unor probleme de sănătate. A fost tratat cu profesionalism de către medici și personal și s-a constatat că nu are nicio problemă cu inima”, a spus o sursă pentru tabloidul „The Sun”.

Din fericire pentru vedeta serialului „House of Cards”, medicii nu i-au găsit nicio disfuncție a inimii, nici alte probleme, motiv pentru care l-au externat destul de repede. „Mi-am petrecut după-amiaza acolo, făcând diverse teste. Personalul a avut grijă de mine și chiar m-a supus unui RMN. Totul s-a dovedit a fi absolut normal şi, bineînţeles, sunt recunoscător că nu a fost ceva mai grav", a declarat Kevin Spacey după ce a primit rezultatele îmbucurătoare la examenele medicale.

Starul hollywoodian, care a fost exonerat în iulie de toate cele nouă acuzaţii de natură sexuală care i-au fost aduse într-un proces deschis la Londra, a putut chiar să se întoarcă la festivalul din Uzbekistan. Totuși, momentul a avut un impact major asupra psihicului actorului: „M-a făcut să conştientizez cu adevărat cât de fragilă este viaţa pentru noi toţi şi cât de important este să ne unim şi să ne sprijinim unii pe alţii", a spus el, citat de publicația franceză „Le Figaro”.

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg