Kim Kardashian a primit divorţul!

Actualizat:

După exact 536 de zile şi o luptă murdară în presă şi pe micile ecrane, starleta poate răsufla liniştită, căci divorţul de Kris, cu care a fost măritată pentru doar 72 de zile, a fost pronunţat oficial.

După exact 536 de zile şi o luptă murdară în presă şi pe micile ecrane, starleta poate răsufla liniştită, căci divorţul de Kris, cu care a fost măritată pentru doar 72 de zile, a fost pronunţat oficial.

Deşi sportivul s-a opus încercărilor lui Kim de-a ajunge la acest punct, neprezentându-se în nenumărate rânduri la tribunal şi încercînd să demonstreze că mariajul lor a fost doar o farsă televizată, el a fost forţat să accepte, în final, decizia Curţii. Mai mult, Kris nu primeşte niciun ban în urma divorţului. Aşa că iubita lui Kanye West se poate pregăti de venirea pe lume a copilului lor, în iulie, dar şi, cu siguranţă, de o nuntă cu rapperul – cea la care visează de mai bine de un an de zile.



Recente pe Ok! Magazine

Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg