Kim Kardashian, în pielea cântăreţei Selena. A purtat o salopetă mulată prin care s-a văzut tot!

Actualizat:
kim kardashian jpeg

Kim Kardashian a încheiat parada costumelor de Halloween în pielea şi hainele unei alte dive. Mai exact, după ce s-a îmbracat precum Cher, Madonna şi cântăreaţa R&B Aaliyah, Kim a apărut marţi seara arătând exact ca Selena Quintanilla-Perez, supranumită „Regina muzicii tejano“.

image

Îi place ca de fiecare dată când apare în public lumea să întoarcă capul după ea şi, tocmai pentru că vrea să iasă în evidenţă, poartă cele mai extravagante ţinute. Aseară însă, diva din ŢKeeping Up with the KardashiansŢ a fost atât de provocatoare, încât ochii tururor invitaţilor de la petrecerea de Halloween organizată de  John Legend şi Chrissy Teigen au fost aţintiţi asupra ei.

image

În vârstă de 37 de ani, Kim a făcut furori într-o ţinută extrem de mulată şi de decoltată prin care s-a văzut totul. A purtat o salopetă purpurie cu decolteu adânc, dintr-un material subţire şi elastic, care s-a mulat perfect pe formele sale voluptoase. Mai mult, diva a renunţat chiar şi la lenjerie intimă pentru a scăpa de cutele inestetice ale bikinilor şi ale sutienului pe sub outfitul special. A fost de nerecunoscut cu peruca brunetă pe cap, iar filmuleţele cu ea cântând şi dansând sunt amuzante.

image

Şi-a etalat silueta perfectă în această ţinută de scenă foarte pretenţioasă. Mai mult, când s-a întors cu spatele, toţi fanii s-au putut delecta cu imaginea fundului bombat al vedetei prin materialul semitransparent al pantalonilor. A muncit din greu pentru a ajunge la acest rezultat, un corp cu forme perfecte, şi ar fi păcat ca fanii ei să nu se bucure de o asemenea privelişte. Iat-o cum se unduieşte pe muzica idolului său, Selena!

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg