Kim Kardashian vrea histerectomie după naşterea copilului

Actualizat:
kimk jpeg

Starleta de 34 de ani a mărturisit că are de gând să îşi extirpe uterul, după naşterea celui de-al doilea copil al ei cu rapperul Kanye West, într-un interviu pentru revista C. Kim ia în considerare o operaţie de histerectomie după această sarcină, în cazul în care va mai avea aceleaşi probleme de sănătate ca la prima, când a născut-o pe North. Atunci, a suferit de placenta accreta – care înseamnă că placenta se lipeşte de pereţii uterini în loc să fie eliminată la naştere – şi asta poate duce la pierderi masive de sânge.

Doctorii vedetei au sfătuit-o să ia măsuri drastice dacă mai apar aceleaşi probleme de sănătate şi la naşterea celui de-al doilea copil al său, care se preconizează a fi la sfârşitul toamnei. “Ei cred că voi avea placenta accreta din nou, iar dacă ea se dezvoltă mai mult decât data trecută, ar dori să urmez o histerectomie, ceea ce mă cam sperie”, spune Kim. “Cred că vom lua fiecare zi aşa cum e, să vedem dacă va fi prea greu şi cum va decurge naşterea”.

image

Bruneta a mai vorbit şi de criticile aduse la adresa ei de diferite titluri de publicaţii, când a născut-o pe North, acum doi ani. “A fost groaznic, nu ştiam ce să fac şi toată lumea spunea despre mine că nu mă pot opri din mâncat. Am născut la 82 kg, iar jurnaliştii spuneau «Are 95 kg, va fi părăsită pentru că e prea grasă». M-am îngrăşat cu 50 de kilogrme şi e greu să le dai jos. Dar am fost dedicată”,  a mai spus starleta.  Ea a realizat şi un pictorial interesant pentru publicaţia care a numit-o "O fată de California veritabilă".

image

FOTO C Magazine



Recente pe Ok! Magazine

Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg